Demult, odată, undeva...

Demult, odată, undeva
o mamă tânără era.
Un singur copilaș avea
și-atât de mult ce ea-l iubea,
cu nani-nani-l dezmierda,
cântări de leagăn îi cânta,
povești frumoase-i povestea
și seara când îl adormea,
și-n zori când fiul se trezea...

Atât de mult se bucura
când copilașul îi zâmbea
și dulce-dulce gângurea:
Mă-mi-ca mea,
Mă-mi-ca mea...

Dar, într-o seară-n asfințit,
venit-a-n cuibul lor iubit
un oaspe trist și nedorit:
copilul drag s-a-mbolnăvit,
n-a mai zâmbit,
n-a mai vorbit,
în ochi lumina-i s-a topit
și obrăjorii-i s-au pălit,
la căpătâiul lor iubit
plângea măicuța plâns sfârșit...

În timpul cât a suferit
măicuța lui n-a mai dormit.
L-a tot vegheat
și l-a-ngrijit,
s-a tot rugat
și s-a gândit...
Apoi, când nu s-a așteptat,
venit-a ceasu-ndurerat:
s-a stins copilul pe-nserat.

Măicuța lui l-a-nmormântat
lângă biserica din sat,
sub un cireș înrămurat,
cu plâns adînc și mult oftat.

Apoi, sta zile-ntregi așa
lângă mormânt și tot plângea,
pe nume fiul și-l chema
și aștepta... și aștepta...
Dar nimeni nu-i mai răspundea
și nimeni nu mai gângurea...
Mă-mi-ca mea,
Mă-mi-ca mea.

Atât a plâns
și-a tot chemat
că trupul ei îndurerat
s-a stins acolo-nsingurat
lângă mormântul neuitat...
Cireșu-n frunze l-a-ngropat.

Dar ochii ei când s-au topit,
în locul lor au răsărit
doi cireșei îngemănați,
cu albe flori încununați,
crescând, îmbrățișați așa,
covor de flori din ei cădea
când vântul blând îi legăna,
peste morminte s-așternea
și parcă unul gângurea:
Mă-mi-ca mea,
Mă-mi-ca mea...

Ce dragoste-a putut avea
de-acest copil mămica sa?
Ce dragoste mai mare-ar fi
cine-ar putea
mai mult
iubi?

Dar voi să știți: e Cineva
ce ne-a iubit mai mult de-așa!
Isus Hristos
din Cer venit,
pentru noi toți a suferit...
A fost legat,
a fost lovit,
apoi pe Cruce răstignit
și îngropat,
și străjuit...

Dar n-a putut fi biruit
căci a-nviat
și S-a-Nălțat
în Cerul binecuvântat
și-Acolo, loc preafericit,
la toți cei buni
a pregătit.

El este-n Cer,
dar e și-aici,
cu toți cei buni,
curați
și mici...
Trimite dragii îngerași
la toți copiii drăgălași,
la cei ce-ascultă
și sunt buni,
iar ei i-nvață
rugăciuni;
și-i însoțesc pe orice căi,
și îi feresc de oameni răi,
și îi păzesc în somnul lor
să doarmă dulce
și ușor;
și îi ajută,
și le spun
să-nvețe tot
ce-i sfânt
și bun...

O mamă poate c-ar putea
copilul ei a și-l uita
dar o, Isus,
El nu-I așa!
Pe-ai Lui în veci nu-i va uita!
În anii buni sau vreme grea,
pentru ai Lui, Iubirea Sa
nici va pieri, nici s-ar schimba
ci-n veci de veci e tot așa.

O, Te iubesc și eu Isus
și-Ți mulțumesc că mi-ai adus
atâta har din Cer de Sus...
Mi-ai dat părinți ce mă iubesc
și blânzi, în calea Ta mă cresc;
mi-ai dat Cuvântul Tău să-L țin
și rugăciunea să mă-nchin,
și mintea ca să Te ascult,
și-ndemn să Te iubesc mai mult.
Te rog s-asculți rugarea mea
și să mă ții în paza Ta,
părinții dragi să mi-i păzești
lumina Ta mai mult să-mi crești,
fă-mi glasul meu mereu mai blând
Cuvântul Tău, mai treaz în gând.

Iar sufletele, la sfârșit
să ni le duci, Isus Iubit,
în Cerul Tău preafericit,
să fim Acolo-n nesfârșit
cu Tine, Domnul Preaiubit.