Copilul necăjit

Doamne, mi-a ieşit la sorţi
Sã îmi vãd pãrinţii morţi! ...
Sfârşindu-se violent
Pe şosea, în accident!

Nici bunici mãcar nu am
Ca sã bat cuiva în geam,
Sã m-audã când îi strig,
Sã nu mor în drum de frig.

În cãsuţa-n care-am stat
Am o masã şi un pat;
Însã, mâine-n zori de zi
Nu ştiu ale cui vor fi.

Singurul prieten al meu
Este Bunul Dumnezeu!
E cu mine, e şi-n cer
Şi nu-ngãduie sã pier.

Voi, care aveţi pãrinţi,
Sã-i priviţi precum pe sfinţi!
Mulţumind cã nu aţi stat
Vreo zi la orfelinat.

Cam atât voiam sã zic,
Ne mai adãugând nimic;
Mã iertaţi cã am vorbit,
Dar sunt tare necãjit...