text Poezii crestine

Copiilor mei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

De curând eu m-am rugat
Și la Domnul am strigat,
Cu lacrimi l-am implorat
Spre băieți El să privească
Spre credință să-i zorească
Minții lor să le vorbească.
N-am vrut să văd o minune
Și din inimă pot spune
Chiar dacă mult mă durea,
Inima-mi spre El striga,
N-am vrut să-i văd fericiți
Și în lume prăpădiți,
Am strigat spre mântuire
Să accepte a Sa jertfire
Ce a avut loc pe Calvar
Și ne-a fost dată în dar.
Apoi Domnu ne-a-ncercat
Prin durere ne-a lăsat,
Sincer, eu m-am speriat
C-am știut ce am cerut
Și pe Domnul l-am văzut,
L-am văzut cum a lucrat
Pe Satan nu l-a lăsat
Pe copii să-i prăpădească
Dar sper boala să-i trezească
Jertfa Sa să o primească,
Sper să fie mântuiți
Veșnic să fim fericiți,
Sper ca ei să înțeleagă
Și mă rog ca să priceapă
Cât timp eu voi respira
La Domnul tot oi striga
Și cât timp eu voi trăi
Din rugă nu m-oi opri
Căci am fost însărcinată
Și mult binecuvântată,
Dar mai mare n-am primit
Cât în lume am trăit
Și am promis să-i dăruiesc
Pentru cer am vrut să-i cresc.
De aceea, voi striga
Cât suflare voi avea
Dumnezeu să mi-i păzească,
Dumnezeu să-i ocrotească,
Dumnezeu să le vorbească,
Dumnezeu să îi trezească.
Îi cunoaște foarte bine,
Mult mai bine decât mine,
Eu în mâna Lui îi las
În bucurie și-n necaz,
Unde eu am eșuat,
Știu că Domnu-a reparat,
Știu că va veni o zi
Când eu ii voi mulțumi...
De aceea îndrăznesc
Doamne, să îți mulțumesc,
Mulțumesc căci m-am rugat
Și nu i-ai abandonat
Chiar dacă eu am greșit,
Știu că ruga mi-ai primit.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Pentru copii

Despre copii
Ne criticăm copiiiCă au plecat în lume,Nu ne gândim anumeCă am greșit mereuPrin viața noastră,Prin zelul nostru,Prin faptul...C-am uitat de Dumnezeu.Am coborât stindardul rugăciuniiDoar am vorbit, pri... Citeste mai mult >>
Scrisoare pentru copii
Dragi copii, mult vă iubesc Și vă spun că mă căiesc,N-am știut cum să vă cresc,Doar un lucru îmi doresc Sus în cer să vă întâlnesc,Împreună cu Isus Să stăm la masa de sus.Eu vă port în rugăciune,Dumne... Citeste mai mult >>
Mi-e mama, dor, sindrom durut...
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics, Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări; bag seama...dansează aer... Citeste mai mult >>
Sceneta Judecata lui Dumnezeu
Scenetă creștină: Judecata lui DumnezeuTitlu: Cine poate sta înaintea Tronului?Personaje:Dumnezeu (Judecătorul Suprem)Îngerul vestitorOmul Vinovat deplinOmul Moral (vinovat pe jumătate)Omul Religios (... Citeste mai mult >>
Mi-e mama,dor,sindrom durut
Mi-e mama, dor, sindrom durutAlexandrina Tulics Album DestineSe-ascund cireșele în prunci,și soarele parcă dă năvală,se sprijină păsări pe crengi,să facă cuiburi noi,chemări: bag seama.dansează aerul... Citeste mai mult >>
Sunt iubit
Sunt iubitSunt iubit de DumnezeuSunt și eu copilul Tău,Mă implic cum pot mai bineSă Te onorez Tată pe Tine.Părinții m-au învățatSă mă rog neîncetat,Domnului să-i fiu pe placȘi numai voia Lui să fac.Îl... Citeste mai mult >>
Ascultarea
AscultareaCopii, de părinții voștri să ascultați!Întotdeauna cinstea cuvenită să le dați!Nu-i mâhniți, nu le spuneți vorbe greleSă nu îi mai împovărați cu ele.Părinții voștri vă vor bine întotdeauna,R... Citeste mai mult >>
Mama
MamaAlexandrina Tulics. Album Destinereferințe-copiiÎși șterge lacrimarămasăde ieri, sau mai demult,de când îi plecase copiii de-acasăși a rămas cu-aceicare lângă ea mai sunt;săgeți, amintiri prin faț... Citeste mai mult >>
Lăudām pe Domnul
Lăudăm pe DomnulSă lăudăm pe cel de susCă e frumoasă viața cu Isus.Ne umple inima de bucurieDe aceea îi dăm slavă pe vecie. AminPoezie scrisă pentru o fetiță de trei anișori.
Păcatul
PăcatulToți oamenii spun că-s credincioșiPuțin să recunosc că-s păcătoși.Sunt multe păcate în lumeNiciunul din ele nu sunt bune.Unii spun: cutare nu-i păcat,Cred că Satana te-a încurajat,Altădată-ți... Citeste mai mult >>