Amintiri cu bunicul!

E iarasi frig afara și e suier și e ger…
Iar crivățul ne biciuie având cravașă dalba neauă... .
In focul sobei e lemn din codru și o boaba de mister…
Pe geamul gherghef, frigul își țese mestesugit perdeauă…

E cald și bine in camin, de-acum…
Noi moțăiam cu ceaiul proțăpit sub barba cu o mâna …
Din hornul gârbovit mai ies subțire, fuioarele de fum…
Și in ograda se înaltă troienele buluc, de încâlcită lână. .

Ceaslovul primăverilor divine e deschis…
Opaitul peste el arunca pal, o fanta de lumină…
Și tot cei de sfătuit sau de promis …
Doar degetul silabisit mai ia o foaie, și-o înclina!

Cu Vorba moșneagă din spuza de la vatră…
Se înaltă amintirilor sa ii fie alai sau o suită
Pe calea cea veche a credinței ca de piatră…
Din vremurile vechilor cărări, balada iarăsi iși recitā…

Adam, Abel și curând și Noe stand in arca …
Se zugrăvesc pe peretele scorțos din fostul var. .
Și ochii moșului sunt vii, vorbesc cu fiecare-n parte, parcă…
Și acolo e cu ei, nu pot in minte să-i separ!

Cu mâna aspra îmi îndreaptă pe frunte o șuviță…
Sa nu-mi intunece dIn suflețelul meu privirea…
Cum vierul grijuliu îndreaptă cu palma o mlădiță ….
Pe fața lui citesc și -nvaț, ce înseamnă in adevăr, iubirea!

Bunicul meu a fost un sfânt, coliba un altar…
Si m-a primit la piept sa ii aud la inima cum bate…
Mi-a aplecat genunchiul cu el pe dusumeaua de artar. .
Si ruga El mi-a lamurit, cum pot la ceruri a strabate. .

Bunicul meu mie pururi in minte o icoanā. .
Ca a vrut sa fie ingerasul incaruntit la umarasul meu…
Un clopotar in somnul meu si in zaboviri sa fie o stranā…
Ce-i bun pentru nepoti. . stie cei cel mai bine, Dumnezeu! !

Amin!