Zi nouă

De pe palmele de Soare
Izvorăște ziua nouă
Și porni strălucitoare
Pe covoarele de rouă,

Ce albesc ca și argintul
Cu răcoarea în mireasmă
Noaptea că-și pierdu veșmântul
Dispărând ca o fantasmă.

Dimineață, dimineață
Punct pornit cu-azur în cale
Aripile bat de viață
Și în munte, și în vale.

Zboruri se pornesc senine
Ca să țeasă sus taftaua
Sufletul că bate-n mine
Ca s-o ia ca haimanaua.

„Stai, măi suflete, în pace
Unde vrei s-o rupi cu zborul?
Iar te va târî încoace
Conștiința mea și dorul.

Fruntea ta atunci lăsată
Va căta timid prin urme,
Iar în fapta-ți vinovată
Osândirea o să scurme.

Ci mai bine împreună
S-o pornim așa, în doară
Din baladele de Lună
În cântări de primăvară.

De vom aduna cuvinte
Să-nchegăm cu propoziții
Visele fără de minte
Cât și cugetarea minții.

Ca să fim și noi o parte
Astei zile ce pornește
Peste semnele de moarte
Îndoite pământește.

Și ne-om duce, și ne-om duce
Fără gând de frontiere
Peste orișice răscruce
Ce desparte an de ere...”

„De ce fuga să ne tune
Cu-altă țară, cu-altă glie
Primăvara când propune
Un izvor de veșnicie.

Ne-om spăla obrazu-n ape
Bulbucinde în surdină
Buzele să se adape
Cu o slovă de Lumină.

În sfârșit, atunci vom prinde
Clipa-n care se cunoaște
Clinchetele din colinde
Cum ajung în flori de Paște!”

Victor Bragagiu
victorbragagiu. blogspot. com