Un călător în Cetatea Păcii eterne

Un călător în Cetatea Păcii eterne

Zorile îşi deschid încet aripile,
Îmbrăţişându-i cu iubire văile,
Urc pe aripi de zori, spre Ierusalim,
Cetatea iubită a Tatălui divin.

Oare, cum pot păşi pe acest pământ sfânt,
Eu, care n-am păzit al Domnului Cuvânt?
N-am adus nicio jertfă de taur şi ţapi,
Cum să păşească paşii mei întinaţi?

O rază de pace umărul mi-a cuprins,
Şi cu iubire, buzele mi le-a atins;
"Mai poate fi iertat omul cel păcătos!
Este mai puternic sângele lui Cristos!''

Nu te speria de paşii tăi întinaţi!
Prin sângele lui Isus, ei sunt curăţaţi,
Dacă ai colb pe corpul tău păcătos,
Spălat va fi el prin sângele lui Cristos!

''Cetate, cetate a păcii eterne!
Flori albe, iubirea, în pustiu, aşterne,
Curată-i şi inima, corpul păcătos,
Este mai puternic sângele lui Cristos!''