Tu ştii că arde inima în mine

Tu ştii că arde inima în mine
Luca 24:30,32:
„Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o.
Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”


O, Doamne sfânt, mă simt atât de bine
Când sunt ascultător de voia Ta,
Când nu mai e nimic străin în mine
Ca viaţa să mi-o poată întina.

Atunci nu părăsesc Ierusalimul
Spre vre-un Emaus ca să mă cobor
Şi pentru mine Tu nu eşti străinul,
Ci îmi eşti Domn şi-al meu Mântuitor.

Te recunosc când mergi pe lângă mine
Dar şi când îmi descoperi taine-adânci.
Prezenţa Ta îmi face-atât de bine
Când pâinea frângi şi-apoi cu noi mănânci.

Tu ştii că arde inima în mine
Când ochii mei lăuntrici nu te văd
Şi-n glasul Tău, cu unduiri divine
Nu pot desăvârşit să mă încred.

O, nu mă părăsi în prag de seară!
Rămâi cu mine-n noaptea ce-o veni!
Tu ştii să faci din iarnă, primăvară
Şi din întunecata noapte, zori de zi.

Ierusalimul veşnic , mă aşteaptă.
Degrabă aş dori s-ajung în el,
Dar pân-atunci, doresc din calea dreaptă
Să nu m-abat, Stăpâne,- n nici un fel.

Cu-ai Tăi copii să stau în părtăşie,
Să te urmăm pe Tine necurmat,
Iar viaţa noastră-ntreagă, să ne fie
Un strigăt: “Domnu-I viu cu-adevărat!”