Stânca inimii

Stânca inimii


"Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?"
Marcu 16/3

Întuneric profund, tăcere deplină,
Nici stele nu sunt, nici lună plină,
Raze de lumină, nici în inima mea,
Primăvară nu e, până - i stânca cea grea.


Un fulger ceresc, tremură și măslinii,
Coboară din slavă, țara nemuririi,
Aripa - și întinde peste Ierusalim,
Se oprește la mormântul Fiului divin.


Trece printre soldați, și îi doboară,
Și mormântul lui Isus îl înconjoară,
Poruncește pietrei, cu glas dumnezeiesc:
"-Supune - te, piatră, zice Tatăl ceresc!


-Piatră de mormânt, tu dă - te la o parte,
Să ieși, Isuse, și Lumină împarte,
Ceasul întunericului s - a terminat,
Tu ești viu, în vecii vecilor, Împărat!"


Soldat bătrân sunt, n- am văzut niciodată,
Înger din ceruri, și Lumină ciudată,
Când piatra de pe mormânt s - a rostogolit,
Am simțit că stânca inimii s - a clintit.



Isus pășește pe munți, și pe câmpie,
Copacii infloresc, crinii albi învie,
O lumină cerească este în lume,
Isus este Soarele ce nu apune!

Dușmani păzesc piatra de la inima ta,
Nu intră lumină, până - i stânca cea grea:
-În Numele Tatălui, piatră, la o parte,
A înviat Isus, Lumină împarte!