text Poezii crestine

Răstignirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
Nici nu ştiu cum să încep,
Cum să spun ce am de spus,
Cum urca pe deal, încet,
Cu pas greu şi gând supus,

De spini, cunună El purtând,
Cu fruntea sângerândă,
Isus priveşte-n sus mergând
Să moară sub osândă.

Era o zi cu cer senin,
Cu-n soare luminos,
Prin flori adie un vânt lin
Şi-nalță-un viu miros.

Şi păsărele-n cânt voios
Se-mbie laolaltă,
Un freamăt blând cu glas voios,
Pădurea-nvie toată…

Însă-ntr-o parte-n Israel,
O gloată-nverşunată,
Ducea în frunte un sfânt miel,
La moartea blestemată.

Isus mergea încet, cu greu,
Spre dealul Căpăţânii,
Purtând în piept păcatul meu,
Păcatul tău, păcatul lumii.

În jurul Său mergeau râzând,
Cu săbii-n mâini, romanii,
Cu ură-n vorbă şi în gând,
Veneau apoi duşmanii…

Şi-n urmă, trist, Îl însoţeau,
Părinţii cu durere,
Şi fraţii toţi plângând veneau,
Mergând fără putere.

Astfel urca Isus, lovit
De bicele romane,
Spre-a fi pe cruce ţintuit,
Străpuns de reci piroane.

Din a umbrei beznă grea,
Doi ochi privesc cu ură,
Din adâncuri, ca o stea,
Doi ochi lucesc din zgură.

O umbră rece ca un sloi
De gheaţă se arată,
S-apropie tainic şi greoi…
E moartea-naripată.

În gândul sfânt al lui Isus,
Cu şoapte negre vine,
Pe Golgota, acolo sus,
Cu şoaptele-i străine.

Se-nnourează ceru-ntins
De norii negricioşi,
Se-ascunde soarele aprins
Sub nori întunecoşi…

Stâncile scrâșnesc în munţi
Ca vuietul de valuri,
Se-nfrică-n cer şi îngeri sfinţi,
De-a mărilor talazuri.

Şi-n noaptea care s-a lăsat,
Un glas prelung ca anii,
“Eli! Eli!” a strigat
“Lama sabactani.”

S-a-nfiorat întreg Pământul
De glasul de pe cruce,
Pe-aripi de vânt, la fel ca gândul,
Ecoul lung se duce…

Şi zicând: “S-a isprăvit!”
Şi-a dat duhul Său curat.
Isus Hristos, El a murit,
Sub al meu şi-al tău păcat.

Şi de când Isus, pe cruce,
A murit, pe lemnul greu,
Sufletul, nu-n jos se duce,
Ci în sus la Dumnezeu.

Numai Lui să-I fie slavă,
Pentru veci adusă-n cânt,
Vino dar, la El, degrabă,
Prieten drag, cu tristu-ţi gând!

Şi va fi în veci ferice
De-al tău pas ce l-ai făcut!
Iar când valul să te-nfrice
Va-ncerca, avea-vei scut!

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>