Răstigneşte-L!

《Pilat le-a zis: "Dar ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?" "Să fie răstignit", i-au răspuns cu toții. 》(Ev. după Matei 27:22)

Sfânta sãrbãtoare e aproape,
Iatã cã sunt toate pregãtite:
Nici o îndoialã nu încape,
Din ogrãzi se-aud foşnind prosoape,
Behãit şi tropot de copite.

Mielul zace-n curte, fãrã viaţã,
Sângele, stropit e pe altare.
Sfintele Scripturi aşa ne-nvaţã:
"Fãrã sânge, nu este iertare!"

Se înalţã fumul din cuptoare,
Azima fierbinte e pe masã
Fiindcã ziua-aceasta a fost aleasã
Şi numitã "zi de sãrbãtoare".

Imnuri curg şi sfintele poveţe,
Psalmii, ca de fiecare datã,
Pe care orice bãiat sau fatã
Are datoria sã-i înveţe.

Soarele, din douã pãrţi opuse
Scaldã-n raze vii întreaga ţarã,
Luminând şi Luna, bunãoarã,
Cãci de mii de ani la fel fãcuse.

Totuşi, undeva în depãrtare,
Între Teasc şi vechile podgórii,
Se aude-o gãlãgie mare
Tulburând seninul sãrbãtorii.

Iat-un Om cu haina sfârtecatã!
Huiduit de gloata fãrã milã
Şi urmând, bucatã cu bucatã,
Drumul dureros, cãtre Movilã,

Unde se va înãlţa o cruce,
Spre a fi în vãzul tuturora;
Când pãcatul lumii îl va duce
Şi-l va ispãşi, cum zice Tora.

Un popor cu mâinile pãtate,
Noaptea, în a Teascului Grãdinã,
Prinse pe Cel fãrã rãutate,
Pe Isus, pe Mielul fãrã vinã.

L-au târât apoi la judecatã
La Pilat, la Ana, la Caiafa,
Pânã ce sentinţa a fost datã
Şi toţi trei şi-au aşezat parafa.

Tipic al mişcãrilor de mase,
L-au bãtut pân-la epuizare.
Şi voiesc acuma sã-L omoare
Pe Cel care ieri îi vindecase.

Şi apoi a fost adus afarã:
"Iatã-L pe Isus, Mântuitorul!"
"Rãstigneşte-L!", preoţii strigarã,
"Rãstigneşte-L! , a rãspuns poporul.

Cu insulte mii, nenumãrate,
Cu batjocuri multe, fãrã numãr,
Ei l-au scos afarã din cetate
Şi o cruce grea I-au pus pe umãr.

Şi în grabã mare-L rãstignirã.
Fericiţi erau acum slujbaşii
Iar Maria, numãrându-şi paşii,
Lacrimi de durere-o podidirã.

A murit Isus. Iar peste ţarã
Iatã cã se face întuneric;
Stelele-n înalt sclipesc feeric...
Ei, într-un mormânt Îl aşezarã.

Dar a treia zi... ce bucurie!
Soarele Neprihãnirii noastre
Se înalţã falnic peste astre
Şi o voce murmura: "Marie!"

"O, Rabuni! Doamne, ce minune!"
Se întoarse, tresãrind, femeia,
"Fraţilor Mei, du-te şi le spune
Cã Mã vor vedea în Galileea!"

"Petre! Ioane! ... Bunul nostru Rege
A-nviat, aşa cum ne spusese!"
Însãşi lumea toatã de-o sã nege
Nouã, nicidecum n-o sã ne pese.

N-avem aur, dar avem Cuvântul
Apa vieţii, dar de cunoştinţã,
Avem Duhul ce ne dã avântul
Sã putem sã mergem prin credinţã.

Deci şi noi, aceeaşi veste bunã,
Sã o ducem, fãrã şovãire.
Spunã cine ce va vrea sã spunã
Noi lucrãm cu Domnul, împreunã,
Pânã la a doua Sa venire.