Psalmul răstignirii (22)

O, Doamne, Dumnezeule Cel mare,
De ce m-ai părăsit și m-ai lăsat?
De ce Te-ai depărtat în încercare,
Și să-mi ajuți se pare c-ai uitat?

Strig ziua, noaptea, nu primesc salvare
Răspuns nu-mi dai, odihnă nu găsesc!
Tu ești Cel Sfânt și plin de îndurare,
Și-n Tine toți cei sfinți nădăjduiesc!

Părinții noștri se-ncredeau în Tine,
Și-n vreme de necaz îi izbăveai,
Nu îi lăsai vreodată de rușine
Cu mâna Ta cea tare îi scăpai!

Dar eu, sunt vierme, om nici pe departe,
Ocara și disprețul m-au ajuns,
Hulit de toți, privit cu răutate
Cu vorbe grele ei mă vor răpus!

“S-a încrezut în Domnul? Unde-i oare,
Să-l mântuiască Cel ce l-a iubit?
Nu se fălea el că ar fi în stare
Să reclădească templul năruit?”

Din pântecele mamei cu iubire,
La sânul ei m-ai ocrotit mereu,
Nu m-ai scăpat o clipă din privire,
De-aceea Tu ești Dumnezeul meu!

Să nu mă lași, căci vine iar necazul,
Și tauri mulți am împrejurul meu,
Își deschid gura, îmi cuprind grumazul
Să-l sfâșie, răcnesc precum un leu!

Ca apa ce se scurge îmi e viața,
Iar oasele mi se despart ușor,
Ca ceara îmi e inima și fața,
Și se topesc în aprigul cuptor.

Puterea ca și lutul se usucă,
Și sub pedeapsa grea eu cad răpus,
În beznă rătăcesc ca o nălucă,
Chiar în țărâna morții m-ai adus!

Căci niște câini turbați mă înconjoară,
Ca viața să îmi tragă spre apus,
Nelegiuiți în cete mă-mpresoară
În mâini și în picioare m-au străpuns!

Chiar hainele-și împart fără sfială
Pentru cămașa mea, aruncă sorți,
Se-adună norii negri ca de smoală,
Și moartea se arată pe la porți!

Dar Tu, o, Doamne, să nu pleci departe,
Degrabă să îmi vii în ajutor!
Tăria mea ce poate să mă scape
De sabie și gheara câinilor!

Te voi lăuda în mijlocu-adunării,
Te voi vesti de-a pururi între frați,
Cei ce iubiți pe Domnul îndurării
Din toată inima să-L lăudați!

Căci El nici astăzi nu disprețuiește
Și nu urăște pe cel în necaz,
Când strigă un sărman, din cer privește
Și-l scapă din al mării greu talaz!

Săracii se vor sătura de pâine
Întreg pământul Te va lăuda,
Nădejdea își vor pune doar în Tine,
Și cei puternici se vor închina.

Sămânța care-Ți va sluji cu cinste
Te va vesti spre neamul ce-o veni,
Vor povesti de lucrurile sfinte,
Ce-au fost, ce sunt, și care vor veni!

Dany Căpătan