Procesul lui Isus

Trecea Isus prin săli de judecată,
Sobor, Pilat, Irod şi iar Pilat,
Într-un proces cum n-a mai fost vreodată,
Şi raţiunea ţipă consternată:
„Cum, Adevărul este acuzat?

Pe banca acuzaţilor stă Mila?
Stă Dragostea cu chip curat şi blând?
Se înroşeşte chiar şi clorofila
De indignare, când îşi pun ştampila
Pe condamnare oamenii, pe rând.”

A apărut un licăr de dreptate
Când i s-a dat s-aleagă, la popor,
Între un Miel şi-un om cu mâini pătate,
Însă mulţimile înfierbântate
Ales-au... potrivit cu firea lor.

„La moarte!” ţipa aspru acuzarea
Cu glas de bici, tăios, încrâncenat,
Şi raţiunea-şi strigă consternarea:
„Dar unde-i, unde este apărarea?
Cum să condamni un om nevinovat?”

Însă procesul, apă-nvolburată,
Curge spre un deznodământ fatal
Şi raţiunea tace sufocată,
Căci toată-această falsă judecată
Trece dincolo de raţional.

Cine şi cum putea să înţeleagă
Că acuzatul,în tăcerea Lui,
Primea pedeapsa pentru lumea-ntreagă,
Când fiecare îşi ducea-n desagă
Păcatul bici, şi suliţă, şi cui.

Şi eu I-am provocat grea suferinţă
Însă acum, fiindcă-am înţeles,
Mă-nchin smerit, cu-ntreaga mea fiinţă,
Să Îi arăt, iubind, recunoştinţă
Că n-a fost apărarea la proces.

Amin
Vulcan, apr. 2009