Patimile lui Isus!

Patimile lui Isus!

Cu faţa brăzdată de bice
Priveşte mulţimea, o vede,
Iar trupul e tot cicatrice,
Zdrobit e, da-n Tatăl Se încrede.

Prin chinuri cumplite a trecut,
Lovit şi scuipat, umilit.
Cu lacrimi a plâns, L-a durut,
Acum e aproape sfârşit.

Mulţimea vuieşte nebună
Şi strigă cuvinte de-ocară.
Durerea cea mare s-o spună?
Dar cui ajutor să Îi ceară?

Cu toţii la moarte l-au dat,
Tâlharu-au cerut ca să scape.
Baraba cel crud s-a mirat
Văzând că norocu-i aproape.

Să scape chiar el, ucigaşul,
Banditul şi răufăcătorul?
Aude prea bine cum glasul
Mulţimii îl cere: “Tâlharul~_!"&~

Şi-n locul lui urcă Isus...
Îl ştie, e nevinovat.
Priveşte spre ceruri în sus;
E atâta de pur şi curat!

Dar mâinile lui sunt pătate
Cu sânge din trup omenesc,
De crime e plin, de păcate,
În toate el este lumesc.

Dar Cel de pe cruce e sfânt,
În El nu se află păcat.
El viaţa şi-a dat pe pământ,
Cu demonii răi, s-a luptat.

În chinuri pe cruce se zbate,
Căci mâinile-I sunt pironite.
El apă să ceară mai poate,
Dar toate de jos, sunt oprite.

Căldura de tot Îl topeşte,
Iar sângele Lui s-a uscat.
La poale mulţimea priveşte
La omul cel sfânt şi curat.

L-au prins şi osânda I-au spus;
El totul ştia dinainte.
Ca Mielul cel blând s-a supus,
N-a spus nici măcar trei cuvinte.

Acuma durerea-L învinge,
Căci trupul zdrobit mai rezistă.
Cu faţa Lui plină de sânge
În rugă la Tatăl insistă.

De poate de El să departe
Paharul cel plin de pelin,
Căci viaţa-I de trup se desparte
Şi simte al morţii venin.

Răspunsul de sus nu mai vine,
El ştie ce acum, va urma.
Doar mâna de Tată-L mai ţine,
Dar facă-Se-n tot voia Sa!

Iar viaţa din trup se desprinde,
Isus, chiar aici, a sfârşit,
Iar cerul de foc se aprinde,
Pământu-i cu tot zguduit.

S-a dus Fiul slavei, Isus,
La moarte S-a dus să trăim!
Să fie aşa cum ne-a spus:
Cu El, Domnul Vieții să fim!

Amin

Câmpia Turzii, 26 aprilie 2016