Omul durerii

Răsună clopotele-n sat,
Că-i noaptea învierii
Și gându-mi zboară ne-ncetat
La Acel ce crucea a purtat,
Mielul străpuns, Omul durerii.

Al suferinței trist tablou
Îmi macină mereu ființa,
Să moară-un Fiu de Dumnezeu
Pentru păcatul tău și-al meu
Și să nu-I dăm recunoștința?

Acolo sus, în slăvi divine,
Se-apleacă ceru-n fața Lui,
Cine rostește al Său nume
Să fie ne-ntinat de lume,
Că-i cetățean al cerului.

Dacă e viu și-n viața ta
Acel ce-a fost hulit, scuipat,
Proclamă-I învierea Sa,
Poate-L acceptă cineva
Ca Domn, Stăpân și Împărat.

Să fii lumină unde ești,
În orice ceas pe drumul vieții,
Precum o stea să strălucești.
Când calea-aici ai să sfârșești
Isus te va muta în țara frumuseții.

Răsună și astăzi peste vremi
Al îngerilor glas duios
Și-ți spune clar: “Să nu te temi!”
Precum le-a zis femeilor în zori:
“A înviat Isus Hristos!”

Se lasă liniștea pe sat
În noaptea învierii,
Răsună gongu-n lung și-n lat,
Strigați: “Hristos a înviat,
E viu, la ceruri S-a-nălțat,
La Tatăl îndurării!”

Amin