Odă Salvatorului omenirii

Isuse, Salvatorule mărit,
De ceruri şi de îngeri luminoşi,
Ce Te-ai lăsat de dragoste rănit
Ca să ne iei în mâna-Ți primitoare
Şi să-Ţi putem cânta victorioși,
Îngăduie să intonăm voioşi
O eclatantă odă de-adorare.

Mântuitorule iubit, pe lemn
Sub o cunună de amarnici spini
Ce-a devenit a dragostei însemn,
În cea mai nevoioasă părăsire,
Cu ochi de lacrimi și de spaime plini
Sub canonadă de-nvechite vini,
Ai câştigat a noastră mântuire.

Biruitor slăvit, în noaptea grea,
Înconjurat de îngerii de smoală,
Ai șters zapisul ce ne osândea,
Puterile din cer le-ai dezbrăcat
De autoritate și de fală,
Şi înfruntând cu calm ruşinea goală,
Al morţii bold Tu l-ai încarcerat.

Viteaz erou, fii veşnic preamărit!
Căci din sămânță vie să ne naştem
Prin învierea Ta ne-ai hărăzit
La viaţă din belşug nepieritoare
Pe ale harului câmpii să paştem
Şi-n palma rece-a morţii să cunoaștem
Puterea învierii viitoare!

Învingător măreț, cu jertfa Ta
Încoronată-n Marea Înviere,
Tu cosmosul vei izbăvi. Prin ea
Ai dărâmat portalurile ceţii,
Ai stins pe veci a iadului putere,
Ne-ai oferit a cerului avere
Şi ne-ai deschis izvoarele vieţii.

Glorificat să fii! Să-Ţi cânte cerul
Și toate limbile să Te mărească!
De laude să freamăte eterul,
Genunchii să şi-i plece orice om
Și-n închinare să Te preţuiască,
Numele Tău onoare să primească,
Tu singur eşti Mântuitor şi Domn!