Noaptea trădării

Ca ochiul de şarpe e noaptea trădării:
În negrul ei milă nu fuse vre-odată;
Aici – starea straşnică a disperării,
Acolo – o ură în mintea-nvăţată.

E-ncătuşat făcătorul de rele
Din noaptea de-afară în noaptea închisă
Şi ceru-şi pierdu o mulţime de stele,
Dar cui au fost ele pe suflete scrise?

Credinţa cea dată la oameni din ceruri
Fu prinsă în cerc de credinţe de minte,
Ce n-au Adevăr căci socot adevăruri
Idei ce le-au prins tot tocind prin cuvinte.

Nu pot să priceapă, nu vor să-nţeleagă
Cum omul e liber de legi din Scriptură,
Iar moartea se uită uimită-n desagă
Şi tace din gură, şi tace din gură.

Făclii se tot zbat şi în case şi-afară,
De lacrimi, de ură lucesc ochi-n noapte,
În jur prospeţimea de primăvară
Chema înspre Dragoste suflete moarte.

Dar n-aveau când toţi să asculte Iubirea
Că-s oameni citiţi şi deprinşi cu-nvăţatul:
Grăbiţi să ridice pe deal răstignirea
Ca mâine lui Domnul să-nalţe Sabatul.