Noapte de veghere

Noapte de veghere

Era o jalnică-ncordare
Sub bolta arsă de mistere
Şi nu venea vre-un sol să-L scape
Când Fiul se dădea la moarte,
Ci jur de jur era - tăcere...

Sta Mielu-ntins pe iarba moale
Şi fără vreo apropiere,
Legaţi de somnul crud al sorţii
Dormeau şi mari, şi mici cu toţii,
Şi jur de jur era - tăcere...

"O, proslăveşte-Ţi, Tată, Fiul
Şi adu-n El o mângâiere... !
E prea dezgustător paharul
Să-ndur de Unul tot amarul... "
Dar El I-a pus în duh - veghere... !

Şi noaptea a urmat să fie
Cu săbii, lanţuri şi ciomege,
Şi-apoi trădare şi sentinţă,
Dar nici o slovă de căinţă
Ca rana să I se dezlege.

A fost teroare pân' la capăt
Şi nici un pic de alinare,
Mergea să fie El, Stăpânul,
Acel ce Îşi ştia destinul-
Înconjurat de lepădare.

Dar dragostea a-nvins în fine
Şi-a dovedit în El putere;
Aşa că-n dumul tău, creştine,
Când ceasul încecării vine
E doar nevoie de veghere!

Răspunde cerului cu grijă
Chiar dacă-i jur de jur tăcere
Şi cere Tatălui 'ndurare,
Trecând prin ceasurile-amare
Să ai o noapte de veghere!

Chişinău 17 aprilie 2019