Mielul fără vină

Înconjurat de gloata de Iudei,
Sorbeai atunci veninul tot, din cupã;
Cãci toţi acei nevolnici şi mişei
Sãreau asuprã-Ţi, gata sã Te rupã.

☆

Dup-Acel blând şi-mpãrãtesc Vlãstar,
Ce, de pãcat voia sã îi dezlege,
Ei au ieşit ca dupã un tâlhar:
Cu sãbii, cu fãclii şi cu ciomege.

☆

O seamã de pãgâni, de oameni rãi
În Gheţimani, Te-au prins ca într-un cleşte;
Şi s-au temut chiar ucenicii Tãi,
Când au vãzut ce Ţi se pregãteşte.

Dar Tu, de bunãvoie Te jertfeai
Şi, viaţa nu Ţi-o lua nimeni, cu sila;
Cãci Legea de pe Muntele Sinai
Nu ne putea salva. Ci, numai MILA!

Dacã-L rugai pe Tatãl nevãzut
Drept ajutor, vreun înger sã-Ţi trimitã,
Pe toţi cei ce osânda Ţi-au cerut,
Puteai sã-i nimiceşti într-o clipitã! ...

Chiar dacã-i nimiceai cu un cuvânt,
Era corect tot ce stã scris în Carte.
Şi Tu ai fi rãmas şi Drept şi Sfânt,
Dar mântuirea-ar fi rãmas departe...

Întreaga lume Te priveşte cum
Erai de jertfã şi de moarte, gata.
Şi nu Te-ar mai fi-ntors nimic din drum,
Cãci Mila biruise Judecata!

Puteai sã-Ţi scoţi dreptatea. Dar n-ai vrut...
Când cei mai mulţi Te socoteau de vinã.
Pe cel ce Te vindea cu un sãrut,
Tu îl serveai cu azimã, la Cinã! ...

☆

Erai un Miel, în codru-ntunecat,
Când haitele de lupi se nãpustirã
Şi Te dãdurã-n mâna lui Pilat
Lovindu-Te în a spinãrii şirã.

Cu gând rãzbunãtor, nestãpânit,
Privindu-Te cu urã, cu mânie,
Credeau cã Dumnezeu Te-a pãrãsit
Şi cã-l strigai pe cruce, pe Ilie...

Te-au preţuit cu treizeci de arginţi;
Şi, cei care Te condamnau la moarte,
Se socoteau, în continuare, sfinţi,
Îndreptãţiţi toiagul sfânt sã-l poarte.

Ca Fiu al Celui binecuvântat,
Tu, gura n-ai deschis la judecatã.
Nici lui Irod, pe-ai Tãi, Tu nu i-ai dat,
Ci, ai primit, mai bine, sã Te batã.

N-ai scos niciun cuvânt, când Te-ntreba
Pilat din Pont,"Ce este adevãrul?",
Nici când s-au repezit asupra Ta,
Din barbã, furioşi, smulgându-Ţi pãrul.

Te-au rãstignit, în vãzul tuturor...
Nevinovat, ucis cu sânge rece!
Iar pe Baraba-nchis pentru omor,
L-au dezlegat şi l-au lãsat sã plece.

Pe-ascuns veni, îndatã, Nicodim,
Cu Iosif, omul din Arimateea.
Şi sfântã a rãmas, precum citim,
Pentru posteritate, ziua-aceea!

Dupã ce Te-au cerut de la Pilat,
Pe-o lespede de piatrã, Te-aşezarã.
Iar, în mormânt când ei Te-au încuiat
Lumina zilei cobora spre searã.

Însã... a treia zi ai înviat,
Şi s-a-mplinit deplin acum, Scriptura!
Cãci celor ce "La moarte!", au strigat,
Le-a fost închisã, pe vecie, gura.

În Gheţimani, al rugãciunii ceas,
Vinerea mare, noaptea de-nviere,
Pentru creştinãtate, au rãmas
Nestrãmutate, veşnice repere.

Tu, viu ai fost, eşti şi vei fi mereu
Şi vii sunt toţi cei care Te urmeazã.
Cã-n locul pregãtit de Dumnezeu,
Vor strãluci, ca soarele-n amiazã! ...