Mantuire

MANTUIRE

*
Iubirea a părăsit Slava și a coborât
În mediul omului, un hău zăvorât.
Unde omul a ajuns în păcat vârât,
De-a lui Satan viclenie doborât.

Omului în trup şi suflet bolnav
Pe cărarea destrăbălării morav,
Păcatul i-a răpus viaţa mârşav,
Şi-l împinse-n disperare, hulpav.

În neputință omul se zbătea.
Și fiindcă sentința era moartea
Celui ce cu păcatul se însoțea,
Disperarea mai aprig se-nteţea.

El, Cuvântul nemuririi a ales,
Să-ndure al omenirii proces,
Prin Învierea Sa să dea succes
Mântuirii omului, bineînţeles.

Ne-a iertat, vindecat de boală,
Orbilor le-a dat vedere astrală.
Slăbănogului i-a spus: „scoală”
Ne-a scăpat de pedeapsa capitală.

Leproșii când l-au cunoscut,
Orice urmă a bolii a dispărut.
Mulțimea îl urma cu dor crescut,
Sorbea Cuvântul, dar l-a vândut.

A uitat c-a înmulțit peștii şi pâinea,
Să potolească foamea care rodea.
A uitat învierea lui Lazăr, minunea.
La moarte să-l condamne se grăbea.

Târziu în noapte, în Ghetsimani
Se ruga la Tatăl în negrăite suspini.
Iuda îl trădase din iubire de bani,
Isus pentru toţi înălţa rugăciuni.

La Golgota moartea în El a lovit,
Cu a noastre păcate l-am năpădit.
Dar El, mult prea mult ne-a iubit,
Sentința noastră la moarte, a plătit.

Prin Învierea Sa, ne-a dat eternitatea,
A sădit în fiinţa noastră nemuririea,
Să trăim prin sfinţire deplin libertatea,
Pe calea vieții, să aflăm mântuirea.
Amin!