Mâna Ta cea suferinda!

Cand ne-ai nascut din apa si din roca...
in palma Ta ne-ai framantat pana la lut.
cu aburul din gura-Ti ai plamadit o coca
si n-a ramas nimic din ce ai luat, rebut

Desi am fost granule dintr-un bulgar de granit
cu asperitati si mare duritate. cu mangaieri si lacrima le-ai jilavit
sa faci un bun tipar, sa pui din Tini divinitate

In palmele-Ti ai luat prin finisaj durerea
din fiecare coltz ce avea sclipire de pumnal.
dar ai gasit in dragoste mereu, mereu puterea
ca sa ramai fidel la planul Tau creational

In inima si-n palma ti-a scormonit in rana.
intaiul om, Adam putin si mai tarziu,
ca nu ia ajuns cuvantul Tau si raiul pentru hrana
si s-a prelins din ea, in vecii un drum cramiziu

Si apoi un Cain, ce a lovit cu sapa in Abel... a fost scanteia unui junghier infipt adanc
Si oameni din Noe si cei ce au zidit la Babel
Lovit-au faptic toti, de la batran la tanc!

Si au cartit cu toti in pustie, satui de adunat la mana
Au dantuit carnal topind in forme goale aur
si au calcat pe mana Ta, ca pe-o dusmana,
alegand in nebunia lor, de dumnezeu un taur!

Nici Legea nu ne-a ținut in frau destrăbălarea. nici asuprirea, robia sau urgia... ca aveam venin in gena, minciuna și-nselarea
și vieții doar noi voiam sa-i scriem, scenariu și regia

Atâta contondenta in spiritul oricărui neam...
atâta insolenta in fiecare generație in parte...
fără pasare, fără rusine, noroade de-a valma ne uneam...
sa-Ți punem durere mâna și inima-Ți s-o poarte!


Iubind Tu ai ramas mereu cu dreapta Ta acoperământ
și-n ea ai primit ce Ți-a dictat sfințenia... când Fiul Tau a fost ridicat pe Golgota și frânt in căușul mainilor străpunse ne-ai topit bejenia

Mai ai pe obraz doar o lacrima ce se usucă
nu mai e prea mult din har spre îmblânzire
cu mâna Ta in ceas târziu, Te imploram mai lucra!
sa ti-o pupam cu multumire, când vei reveni ca Mire!