„Mă iubești...”

„Mă iubești...”

Mă iubești când îți surâde strălucirea feței Mele,
Mă iubești și-atunci când viața îți strecoară zile rele
Și când nu-Mi poți vedea Fața de sub nor de vremuri grele,
Dar Eu te-am iubit pe tine când erai mort în păcate
Și în locul tău, pe cruce, Le-am plătit deplin pe toate!

Mă iubești când sunt cu tine și te țin cu drag în brațe
Sau când Îi spun „taci!” furtunii care urlă să te înhațe,
Ori când vezi că nu ești singur, descâlcind a vieții ațe,
Dar Eu te-am iubit pe tine, pe când rătăceai departe,
Te-am răscumpărat la cruce ca să-ți fac de Ceruri parte!

Mă iubești la fel ca alții care-au fost spălați de vină
Și-au strâns dragostea Mea-n suflet pentru-a răspândi lumină,
Cu dorința de-a fi gata pentru pentru răsplata divină,
Dar Eu te-a iubit pe tine, lăsând slava-Mi Strălucită
Pentru-a birui mormântul să-ți dau viață infinită!

Mă iubești când ai de toate și când totu-ți merge bine,
Poate chiar și-atunci când lipsa sau necazul greu îți vine,
Ori când te zdrobesc vești rele și nu Mă vezi lângă tine,
Dar Eu, iubindu-te pe tine, trup de om am îmbrăcat
Ca să-ți pot purta povara, să fii liber de păcat!

Mă iubești ca toți aceia ce cu trudă Îmi slujesc,
Și urmărind neprihănirea se supun și se smeresc
Semănând zilnic Cuvântul privind spre un bun ceresc.
Dar Eu, renunțând la Mine, chiar și-acum Mă dăruiesc
Cu trup, sânge, Duh și Slava ce Mi-o dă Tatăl ceresc,

Ca să-ți Fiu în veci Lumină și deplină fericire
Și veghez ca să-ți poți duce liber scopul la împlinire.
Mă iubești, e-adevărat, dar fă-Mi o mărturisire;
Chiar nu poți să-ți lepezi eul cu lumescul său tumult
Și nu Mă poți iubi oare, cel puțin un pic mai mult?

27/03/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)