Lupta din Ghetsimani!

Într-o noapte mai aproape de Paștele evreiesc
Ucenicii și cu Domnul în grădină poposesc

Ghetimani a văzut lupta Domnului îngenunchiat
Ce cu lacrimi și cu sânge sus la ceruri a strigat

Când deodată I se arată, un cântar în Duhul Său
Într-un taler era lumea, în altul păcatul greu

Într-o cupă era strânsă, toată negura și jalea
În cealaltă vede crucea, care îi arată calea

Apoi, vede pe Adam, înrobit și-ncovoiat
Se apropie de cântar, și păcatul și-a lăsat

Iată-l pe Esau și Iacob, spre pahar mărșăluiesc
În taler lasă și ei, păcatul lor strămoșesc

Nu întârzie, și apare Aron și Moise cel blând
Își aduc cu ei păcatul, de pe margini de mormânt

David sângerat se arată, Solomon cel înțelept
Ce de atâția idoli, zei, nu putea să mai stea drept

Atunci Domnul într-un tremur, ruga-ncepe a striga
Tată! Nu fă ce voiesc, facă-se doar voia Ta

Picături însângerate, se prelinge pe pământ
Căci începe prima luptă, pentru cei ce au murit

De trei ori se scurge vremea, ceasul lui de rugăciune
Se ridică de pe piatră, cuprins de o slăbiciune

Dar un înger se coboară, mângâiere i-a adus
Și pornește mai departe, bunul nostru Domn Isus

Apoi Iuda se arată, cu-o solie de-mpărat
Se apropie de Domnul cu-n nemernic sărutat

Căpitanul vrea să știe: -Cine ziceți că-i Hristos?
-Eu sunt! le răspunde Domnul, și atunci cad cu toții jos

În Sinedru sar cu toții, și peste obraz Îl bate
Isus, Domnul, în tăcere, duce lupta mai departe

De la Ana la Caiafa, nu aveau nimic să spună
Fiindcă judecata lor, se zidea pe o minciună

Iar Pilat în fața Lui, începe să se-nfioare
Nu știa de ce ai Săi, îi striga ca să-L omoare

Dacă ar vorbi Gabata, să spună ce s-a-ntâmplat
Cum au schingiuit cu biciul, pe cel mai sfânt Împărat

Când biciul aspru i-a lăsat, osul sângerat și gol
Câte-un turn și câte-o poartă, se prăbușeau în Șeol

Porțile săpate-n stâncă, cu zăbrele de oțel
Cădeau rând pe rând zdrobite, de puterea unui Miel

Și apoi... . . Via Dolorosa, unii Îl plângeau cu jale
Iar alții Îl împungeau, să cadă zdrobit pe cale

Însă El, nu se apăra, chiar de nu aveau dreptate
Și tăcând, tăcând ducea, lupta sfântă mai departe

Când pe Golgota a ajuns, haina fără-o cusătură
De soldat e trasă jos, în praful din bătătură

Încă o luptă a luat sfârșit, pentru cauza credinței
A răzbit prin Duhul Sfânt, lupta grea a umilinței

Apoi, cuiul... . ca și focul, când palma i-a despicat
Cade o coroană neagră, din Șeou-ntunecat

Iar când trupul învins de tină, sus pe cruce l-au urcat
Ca și șarpele-n pustie, iadul s-a cutremurat

Au căzut atunci cu vuiet, porți înalte, porți de fier
Căci Lumina a pătruns, în ținutul efemer

Lanțuri grele și obezi, cad în tină ca o zeghe
Ies din neguri la lumină, toți! acei ce au fost sub lege

Iată Domnul rabdă, rabdă, cuie și batjocuri toate
Și în sfânta umilință, lupta mergem mai departe

Când crezut-au că pe cruce, pentru veci va fi ucis
Duhuri sar de bucurie, dar Șeolul s-a deschis

Și prin gura otrăvită, din ținutul efemer
Stoluri albe se ridică, înspre mult doritul cer

Noaptea neagră începu, calvarul să îl despice
Iar Isus în Duhul Lui, începe să se ridice

Împreună cu acei, ce au zăcut în așteptare
Ridicați au fost de El, înspre înseninata zare

Când Satan rămâne gol, sus pe crucea Lui înfipt
Domnul urcă înspre ceruri, iată! lupta s-a sfârșit

Satan, stă și se tot uită. . cum? . . o cruce sângerată
Cum? ... trei cuie și un spin, rupe țara blestemată?


Amin!