Lacrimi în noapte

Lacrimi în noapte

Se înserase. Iar vântul adia ușor
Printre măslinii ce parcă îmbătrâniră
De ani, de zile, si de ploi,
În Ghetsimani, grădina cea de vise.
În fiecare frunză ce bătea
Răcoarea nopții ce răpuse ziua, -
Ea, prevestea o noapte de amar,
De plânset şi trădare,
Si clipe de coșmar...

Răpuși de somnul
Ce căzu pe pleoape,
Ei, ucenicii Lui,
Dormeau nestingheriți.
De unde să priceapă,
În somnul neștiinței,
Că în curând, vor fi
Orfani si părăsiți...?

Tăcerea domina...
Iar El pășea neliniștit
Şi trist, cuprins de spaima morții;
Iar pe genunchi îndată El căzu,
Strigând la Tatăl, din amarul nopții:

,, Tată, dacă este cu putință
Depărtează-mi suferința !’’
Se ruga Isus la ceruri
Printre lacrimi şi suspine.
,, Totuși, nu cum vreau Eu fie,
Ci precum ai Tu voința ‚’’
Undeva, în cer Stăpânul
Își privea cum plânge Fiul,
Dar avea să pătimească,
Şi să-şi bea cu greu potirul.

Totul se oprise parcă.
Chiar şi luna sta să îmbrace
Haine negre ca de doliu,
Printre stele ce suspină...
Jos, stă Fiul deoparte,
În genunchi şi tulburat,
Pregătindu-şi drumul crucii,
Pentru al lumii greu păcat.
Iar prin beznă, cu poporul,
Vine în taină, trădătorul.

Ca şi pruncul ce tresare,
Dezlipit de sânul mamei,
Se treziră ucenicii.
Buimăcit din somn se aruncă
Unul dintre ei să scoată,
Pe Isus învățătorul,
Prins de gloata - cea venită -
Însetați de dușmănie;
Iar în fruntea lor apare
Iuda, lașul, vânzătorul!

Pe un semn se rezemase
Iuda, să-şi trădeze Sfântul.
,, O, Stăpâne, spuse duhul
Necurat prin gura sa,’’
Şi plecat ușor spre Dânsul,
Pe obraz Îl săruta...
Iar Isus, privind la Iuda,
Şi la fapta de păcat,
Îi răspunse Domnul nostru:
,, Iuda, cu o sărutare tristă
M-ai vândut, şi m-ai trădat.’’

Ucenicii speriați, ca şi oile din turmă,
Stau orfani şi împrăștiați
De Păstorul lor ce-I prins,
De trimișii lui Caiafa,
De sobor, şi alți smintiți.
Greu crezură că de acum,
Sfântul, este dus la acei,
Care judecă orbește,
La trufașii farisei.
Undeva, în bezna nopții,
Plânge Petru supărat...
De trei ori de Domnul salvei
El atunci s-a lepădat.
Iar mai jos, de un copac,
Spânzurat, atârnă Iuda...
Printre crengi şi frunze moarte,
De păcat, învins, luat.

Nopți şi zile adunate,
La un loc făceau să crească
Suferința fără margini
Ce avea sa-I fie parte,
Lui Isus ce vindecase
Şi înviase pe cei morți;
Iar acum primea osânda,
De la cei lași, şi-aroganţi.
Răstignit avea să fie
Împreună cu tâlharii,
Şi de râsul lor Preasfântul,
Suferea în agonie...
De pe cruce Se ruga,
Şi iertă şi pe tâlhar
Iar pe jos, plângea o mamă,
Sfâșiată de amar...




Au trecut de atunci milenii
Peste noaptea de coșmar.
De rușine rămăsese,
Cei ce Îl duse la Calvar.
Înviat din somnul morții
Din mormânt a treia zi,
El, Isus, avea să fie,
Înviat în veșnicii.
Chiar de L-au trimis la moarte,
Judecându-L fără vina,
Nu au putut să stăpânească
Învierea cea divina.
Doar prin El e înviere,
Şi iertare pentru toți,
Chiar si pentru cei ce strigă:
,, Suntem vii!’’ ; Dar ei sunt morți...

Viorel Balcan 25 iulie 2012