Joi noaptea

s-a făcut gâlceavă, cine-i şi ce vrea? de ce schimbă lumea aşa cum e ea?
- cum să fiu eu mare când mă fac mai mic… primul din mulţime, făr’ să fiu slujit?
să îşi ţină vorba numai pentru El!
eu împart puterea! la mine-i cuţitul! jertfa-i e câştigul? las’ să fie miel!

am găsit uşiţa aseară-ntr-o vorbă spusă de pungaşul ce le ţine punga
a venit la ţanc, ştie el ce ştie: unu’ pentru toţi! de-i odată mort nu mai poa’ să-nvie!
haideţi, ce mai staţi? luaţi torţe, ciomege: e-acolo-n grădina plină de măsline
poa’ să se tot roage, ăsta-i e sfârşitul: funiile din templu astăzi o să-l Lege!
***
s-a schimbat grădina toată într-o curte: toate-s în tăcere, pietrele sunt mute
toţi aşteaptă, ‘şi ţin sufletul la gură, s-a pus o ‘ntrebare mare cât o şură:

...spune-ne pe şleau, fără ocolişuri dacă eşti Hristosul, Mesia, Promisul?
...până când ne ţii viaţa-n încordare? spune! de ce taci? răspunzi la-ntrebare?!

sunt! – aşa cum spui… faţa pălmuită şi-a rostit osânda încă nerostită:
Eu sunt Cel Promis demult în grădină – sămânţa femeii, ce avea să vină

Eu sunt rugu’aprins, Stânca din pustie, Marele Profet ce avea să vie
Eu sunt Unsul, Sfântul, Cel fără de pată – unica Salvare pentru lumea toată!
Eu sunt Cel Dintâi, dinaintea voastră: mintea vă e mică şi stupidă, proastă
Eu sunt Cel din Urmă, Omega, Sfârşitul: degeaba vă scoateţi săbiile, cuţitul;
ochii voştri văd cam cât o orbire…

preotul îşi rupe haina scos din fire şi-şi întinde mâna înspre osândire;
pumnii sar, lovesc vârfuri de picioare: nimănui nu-i pasă că lovirea doare…

noaptea se destramă către dimineaţă: pe obrazul zilei creşte o roşeaţă
ochiul cosmic tace, se întinde peste, îngrozit tresare de cumplita veste;
suspendată clipa, minunea, ideea, se uită de-acuma către ziu-a treia!