text Poezii crestine

Isus cel răstignit, a înviat!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Isus cel răstignit, a înviat!


Se duse Simon din Cirena
După ce crucea a cărat
Şi acuma, o căra Acela
Care la moarte, va fii dat

Spre Golgota se îndrepta
Spre moarte se ducea smerit
Sub crucea grea, nu mai putea
Puţin mai avea de trăit

Ceasul al treilea-a sosit
Pe cruce a fost înălţat
Scuipat de toţi, batjocorit,
Dar a tăcut şi-a îndurat

Fața nu-i era de privit
Era, doar sânge şi sudoare
Iar trupul Îi era zdrobit
Gemea înfundat, semn că Îl doare

Căci trupul Lui Sfânt suferea
Durerea, cruntă, îngrozitoare
Dar cel mai tare Îl durea
De a mulţimii nepăsare,

De a mulțimii răutate
Care, ca şi turbaţi strigau
Ca El să fie dat la moarte
Şi feţele-şi schimonoseau

La moarte a fost dat Isus
Când ceasu al şaselea a venit
Perdeaua-n Templu chiar de sus
S-a rupt, şi cerul s-a înegrit

Trei ore, noapte s-a făcut
Isus, pe Tatăl L-a strigat
Dar Tatăl din Cer a tăcut
El, Duhu-n mâna Lui, şi-a dat

Sutaşul ce sta-n faţa Lui
Când Isus, Duhul şi l-a dat
A spus că-i Fiul Tatălui
Şi la pământ, s-a aruncat

Femeile toate plângeau
Când Isus, Duhul şi l-a dat
De mila Lui, se tânguiau
Știau că-I sfânt, nevinovat

La Golgota, se însera
Şi Iosif merge la Pilat
Să-l roage, să-L poată lua
Iar regele, a încuviinţat

Cu pânză albă şi subţire
Al Său trup L-au înfăşurat
Şi fără să mai dea de ştire
Într-un mormânt, L-au aşezat

O piatră grea e prăvălită
Peste întrarea în mormânt
E grea, nu poate fi urnită
Isus, acum e în pământ

Ziua Sabatului, s-a dus
Femeile vin la mormânt
Ele miresme au adus
Să-L ungă, era a lor gând

Pe drum ele se întrebau
Cine mormântul va deschide?
Şi pentru asta se rugau
Să facă tot ce-aveau cu bine

Ochii şi-au ridicat deodată
Şi cu uimire au privit
Piatra de acolo, era dată
Şi-un tânăr cu ele a vorbit

Când acel om lor le-a vorbit
Ele văzându-l, s-au speriat
Isus nu era de găsit
Iar el, le-a spus c-a înviat

Le-a îndemnat ca să le spună
Şi ucenicilor, să ştie
Să audă şi ei Vestea bună
În Galileea, ca să vie

În prima zi a săptămânii
Isus Hristos a înviat,
El care e Stăpânul lumii
Pe Diavol, l -a încătuşat

Iar prima care L-a văzut
Maria Magdalena a fost
A plâns şi L-a recunoscut
El, a dat vieţii ei un rost

De nimeni nu a fost crezută
Apoi, la toţi S-a arătat
Când faţa Lui a fost văzută
El, i-a mustrat şi i-a certat

Ei cu uimire L-au privit
Şi vorbele I-au ascultat
În lumea mare au pornit
Ca să vestească, ce-au aflat

Să ştie omenirea toată
Isus, din morţi a înviat
Să creadă toţi, să se întoarcă
Spre Domnul care i-a salvat

Apoi, la Ceruri S-a urcat
Privindu-i pe toţi, încă o dată
Şi ochii Lui au lăcrimat
El, sus la Tatăl îi aşteaptă.

Amin

Câmpia Turzii, 10 aprilie 2012









Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>