Isaia 53

Cine a crezut ceea ni se vestise?
Și-al Domnului braț, cui i se descoperise?
Odraslă slabă-a fost în ochii Lui,
Ca un Lăstar ieșit în mijlocul pustiului.

De încercai la El să cauți ceva atrăgător,
Te răzgândeai încet, căci nu era așa ușor.
Frumusețe nu avea, nici strălucire,
Părea un simplu Om, nu-i mare răsucire.

Oamenii l-au disprețuit, l-au părăsit,
Și noi am fost acol’, și noi l-am înjosit,
Om al durerii, obișnuit cu suferința,
O Doamne, iartă-ne, primește pocăința.

Noi am crezut că este pedepsit,
Zdrobit de Dumnezeu și asuprit,
Dar El suferințele noastre-a purtat,
Iar durerile noastre - asupra Lui le-a luat…

Era străpuns pentru păcatul meu și-al tău,
Zdrobit pentru orice faptă și gând rău,
Pedeapsa care ne dă pacea, căzu peste El,
Prin rănile Lui s-avem vindecare și țel.

Dar noi cu toții, ca niște oi rătăceam,
Fiecare de drumul lui ne vedeam,
Iar Domnul nelegiuirea de la noi a luat
Și-asupra Lui pe toate le-aruncat.

Când a fost chinuit și asuprit,
A tăcut, nu s-a făcut auzit,
Ca un miel ce este dus la tăiere,
Și totuși, atât de plin de putere.

A fost luat prin forță, a fost luat prin judecată,
Ca seminția Lui să poată fi eliberată,
Dar cine de pe vremea Lui ar fi crezut,
Că pentru ei fusese șters de pe acest pământ căzut.

O, Isuse, atât de multe-ai îndurat,
Ca noi s-avem viață - ai acceptat,
De dragul lumii ce demult căzuse,
Pironit-ai fost pe cruce, drag Isuse!

Iubirea Ta așa de mare, nu poate fi-nțeleasă,
Mintea noastră nu pricepe jertfa Ta cea prețioasă.
Dar atât cât înțelegem, cu inima deschisă,
Îți mulțumim pentru iertarea-Ți prea puțin descrisă.