Ioan

Ioan

Când umbrele se-împletesc,
Cu focul care arde,
Iar pete negre de catran,
Se-ngrămădesc în cadre,
În fața unui foc nestins,
Stătea Învățătorul ;
(Iar lângă El nu se găsea,
Nici popă, nici soborul!)
Pe masă într-un blid era,
Azimă nesărată,
Și vinul într-un vas de lut,
Din via cea bogată.
În jurul Lui stăteau acei,
Ce-L cunoscură-aidoma:
Era și Filip, și Andrei,
Era Ioan, și Toma...

O pânză de uimiri plutea,
Pe chipuri și-n odaie...
Dar un răspuns pe Sfântul lor,
Ca lama-avea să-L taie
În suflet și în sentiment,
Căci cineva din casă,
Purta o mască de tiran,
[ Fiind cu ei la masă! ]
Ca sunetul unui izvor,
Ce curge-n miez de noapte,
O voce risipi-ntre ei,
’Ntrebările în șoapte...
,, Adevărat vă spun acum,
Prieteni de ocară,
Căci unul dintre voi de-aici,
E mătrăgună amară.
În noaptea asta fără soț,
Când luna se aprinde,
Acel ce-nmoaie pâinea-n blid,
Pe Mine Mă va vinde. ’’

O spaimă hâdă strecurată
Pe toți i-a apucat...
Iar cel ce-i tânăr băiețandru,
Din inimă-a oftat...
Și rezemat pe pieptul Lui,
Cu inima amară,
Mai mult plângând, (de spaimă poate),
Pe Domnul întrebă:
,, Sunt eu, nemernicul hain,
Ce poate din prostie,
Voi face un negoț murdar,
Doar, bine să îmi fie ?
Dar, poate-s eu... spuneau uimiți,
Cu atâta-nverșunare,
Și Petru, Iacov, și Matei,
Cuprinși de-o spaimă mare.


Și sta Ioan pe pieptul Lui,
Bătăile să-asculte,
Și-n fiecare puls-auzea,
Cum inima-i răspunde ;
,, Nu e Ioan, și nici pescarul,
Nici Filip sau Andrei,
Nu este Toma și nici Levi,
Nici vameșul Matei.
Este acel ce are-n pungă
Banii cântăriți ;
Acel ce a iubit o plată,
De treizeci de arginți.’’

****

Câți s-au perindat de-atunci,
Ca și Iuda... ani de ani,
Încheind negoțuri oarbe,
Pentru faimă, pentru bani...?
Câte nopți și câte zile,
Te-am trădat și eu mereu ?
Câte cruci Ţi-am pus în spate,
Câte Doamne, Dumnezeu ?...

Viorel Balcan 7 ianuarie 2014