Invierea

Învierea

Din adâncul de tenebre,
După ce răbdă supliciul,
Cel ce a dat omenirea
Învie în trup, Preasfântul.

Dumnezeu ți-a dat lucrarea ție
Ca Isus, Fiul Său, Emanuel,
Întâiul rod pentru Împărăție,
Să te renască pentru cer.

Curățind in Jertfa sfântă,
Îngerii aflați în ceruri,
Pentru oamenii din tina,
Ca să vestească acele haruri.

Și cunoscând dragostea sfântă,
Prin Hristos, care întrece
Orice cunoștință dreaptă,
Să te pleci, să vii la cruce.

În zori, femeile, ca rugăciune,
Ulei cu smirna, ele aduse,
Să-L ungă dupa-ngropaciune,
Pe Domnul lor, unde Îl puse.

Mormântul era într-o grădină,
Păzită bine de romani,
Dar și de piatra neclintită
Cum vom intra? Se întrebau... .

Deodată, o lumină mare,
Aprinse-n ea mormântul,
Romanii, ca fără suflare,
Cercau cu fruntea lor pământul.

Iar Îngerul, fără zăbavă,
Rostogolind, dădu la-o-parte,
Piatra și-au putut să vadă
Minunea cea de după moarte.

Mormântu-i gol, dar Domnu-i viu,
Aduce iarăși învierea
Sufletului mort, dar știu:
Păcatului, tăind puterea.

Din întuneric, iarăși la lumină;
Nu Legea spune Adevărul,
ISUS e Lege, El șterge vină,
Isus e viață, Isus e Harul.

Omul cel slab se întărește,
Privind la ce-a dat pentru el,
Crezând, iubind, se mântuiește,
Nu noi, ISUS e meritul spre cer. Amin.