Învierea

Ce greu!....Osândă e păcatul,
Ce-l porţi pe umeri-ŢI loviţi,
Ce grea e crucea...şi durerea
Când sânge-ŢI curge,
din spinii -adânc înfipţi.

Împovărat cu uri şi patimi...
Venin cu numele de lume,
Mă porţi pe umeri..oaia cea căzută
Spre vârful..Căpăţânii.

E crucea? sau ..sunt eu pe ai Tăi umeri?!
Noi suntem! Oi...în crucea dureroasă,
Ce-o porţi gemănd sub lovituri,
Blesteme, ciumi, şi neputinţe
În bice, strigăt de nebuni.

În Golgota în suferinţă,
Tu ne-ai purtat pe toţi ,atunci,
Pe cei căzuti -n nesăbuinţă
Şi blestemaţi, loviţi de stânci.

Grumazul ŢI-L striveam în chinuri,
Păcatul greu.. noi, fiecare,
Iar Tu plângeai urcând Calvarul,
Căci tare greu era amarul...

În chinuri ne-ai născut,în greu,
În plânsul mamei disperate,
Căci greutatea nu era a Ta,
Era ;viaţa noastră plină de păcate.

Cu chin-n oftat ne-ai transferat,
Prin viaţa-Ţi într-o altă stare,
Ne-ai îmbrăcat în ''alb -iertat'',
Făcându-ne din ''omul vechi''... o floare.

În primăvară ne-ai născut,
Când mieii-aleargă fericiţi,
Cănd florile în rod -grăbesc,
într-o mireasmă-paradis,
Într-un alt ROD...Dumnezeiesc.