text Poezii crestine

INTRAREA CU UCENICII, ÎN IERUSALIM

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
INTRAREA CU UCENICII, ÎN IERUSALIM


Într-un sat au fost trimiși ucenicii lui Isus,
Să-I aducă măgărița, ce acol a fost legată
Ei bine L-au auzit, poruncii Lui, s-au supus
Și spre ce le-a indicat, au pornit atunci, de îndată.

Căci a col o măgăriță și puiul ei așteptau,
La Isus să fie duși, așa cum s-a poruncit,
Cei doi ucenici s-au dus, măgarii legați erau
I-au luat apoi cu sine și înspre Domnul au pornit.

Au ajuns, i-au învelit, haine peste ei au pus,
Și-au pornit în spre cetate, căci mulțimea-i aștepta
Ucenici veneau în spate, călare, era Isus
Și-au pornit încet, agale, Domnul pe drum se gândea.

Domnul era întristat, căci știa ce va urma
Ce va fi de acum înainte și ce avea de făcut,
Oamenii în calea Lui hainele își așterneau,
Să calce Cel Sfânt pe ele, să-I dea totul, ar fi vrut.

Aveau ramuri de finic, cu toți binecuvântau,
Domnul lor intra-n cetate și cu toți doreau să-L vadă
Osanale și cântări, peste tot se auzeau
Și strigau în gura mare, că-n El aveau să se încreadă.

Împărat, ei L-au numit, și-L slăveau neîncetat
Pe Isus, care trecea cu pas mic și gânditor,
Spre mulțimea adunată, Domnul a înaintat,
Cu urale a fost primit de întregul Său, popor.

Dar mult nu va fi să fie și cei mulți, se vor schimba
V a ajunge să-L acuze și moartea, să Îi dorească,
Plini de rău și de putere, la suferință-L vor da
Fără nici o remușcare și fără să mai clipească. .

Amin

Câmpia Turzii, 3 aprilie 2026

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>