text Poezii crestine

În sulul cărții este scris despre Mine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: DUHUL SFANT
Unul singur e pe lume
Care voia a-mplinit deplin
Și-acum îl slăvim pe nume,
Pe Fiul Tatălui divin.

Căci în sul, iată că scrie
Despre Cel ce a venit
Chiar și morții să-i învie
Așa cum Domnul a voit.

A venit să vindece
Multe suflete bolnave
Să ierte chiar păcatele
Celor ce ajunge-vor în slave.

Însă nu acesta era scopul cel măreț
Pentru care Tatăl bun și plin de milă
A trims pe Fiul Său să plăteasc-un preț
Ca să nu plătim noi prin silă.

Prin durere și amar
Viața noastr-am fi trecut-o
De n-ar fi fost El la calvar
Și jertfa Sa n-ar fi adus-o.

Căci greu nu îi era să spună
„Ia, Tată, vina de la Mine!”
Dar avem un preț în ochii Lui
Căci murit-a pentru tin și pentru mine.

De aceea, orice om evlavios ce știe
Cum trebuie să I se roage Lui
Ca greșeala lui cumplită
Să fie ștearsă și-uitată…

Cunoaște că El n-a voit
Nici jertfă, nici prinos
Ci l-a făcut copil iubit
Slujitorul Său credincios.

Nici jertfa mea în lume n-a dorit
M-a făcut copil sfințit și preaiubit
Ca astfel să mă bucur tot mereu
De harul Său, al meu Dumnezeu.

De aceea Tatăl sfânt
Îl trimis-a pe pământ
Ca noi astăzi să trăim
Și apoi în cer să fim.

Cu crucea grea, cu lemnu-n spate,
Isus urca cărarea
Urmându-L mulțimea de gloate
Ce dorea să-I vadă pierzarea.

Fel și fel de oameni
Ce habar n-aveau
Credincioși și fameni,
Ce pe Isus Îl răstigneau.

Greu era calvarul.
Amar era paharul,
Băut de Mielul sfânt
Cât trăit-a pe pământ.

Căci Satan deloc nu suporta
Cât trăit-a Domnul în lume
Însă bucurie de nespus avut-a
Când Duhul Lui la Domnul lăsat-a să-l îndrume.

Însă cel care râdea
Împreună cu mulți alții
Aici jos vor rămânea
Iar ceilalți, or pleca cu sfinții.

Căci Isus, Păstorul mare
Chiar atunci, n-a treia zi
Înviat-a în splendoare
Și de-atunci El, străluci.

Strălucire de nespus
Chipul Lui îl lumina.
Slavă multă și onoare
Și aici, și-n slava Sa.

Căci atunci la înălțare
A vorbit cu-ai Săi copii.
Ne-a promis eliberare
În cerul Său cu El vom fi!

Și trăi-vom veșnicie
Sus în cer, la tronul Său,
Că-i Acel ce cu tărie
A murit în locul meu și-al tău.

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>