În fața crucii...

Era-n amurg de seară când soarele-a apus,
și peste suflete plutea, cald, Duhul lui Isus:
„Veniţi, veniţi la Mine voi, toţi cei osteniţi
și voi, ce sunteţi bolnavi, trudiţi şi amărâţi;

Cei apăsaţi de soartă, lipsiţi de ajutor,
în Mine-afla-veţi reazem etern, mântuitor;
Eu pentru toţi o moarte pe cruce am răbdat,
ca voi s-aveţi viaţă prin sângele-Mi vărsat“.

Şi-atunci, simţeam cum inimi trudite se-ncălzeau
și, ca desprinse, vesel spre ceruri se-nălţau…
Se nimicea pământul, iar sufletul desprins
sorbea din roua sfântă, de sete sfântă-aprins.

Cuprinse de dorinţă şi de iubire dulce,
doreau să fie-aproape de Golgota, de cruce…
Să plângă mult, cu lacrimi, sub braţele întinse,
să se-ncălzească-acolo şi să rămână-aprinse.

O, jertfă dulce, Tu ne-ai reînsufleţit,
prin tine, Cruce sfântă, viaţa am primit…
Pătrunde-ne, să ştim cât Tatăl ne-a iubit,
când Fiul Său pe tine în chinuri a murit.