text Poezii crestine

Iisus și Pilat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valdi Herman
Iisus, ca întotdeauna e preocupat întâi
Cu ce vine de la Tatăl, ca să-I facă voia Lui.

În grădină L-a vrut Tatăl doar să zică un cuvânt
Și să culce o armată de oameni jos la pământ.
Aici, Tatăl schimbă rolul – Îl vrea pe Iisus legat
Ca să fie dat la moarte și apoi crucificat.

Iisus le-a primit în taină, tot atât de-ascultător –
Și puterea din grădină, și-un Pilat judecător,
Căci El le primea pe toate din mâna cea iubitoare
A Tatălui Său din ceruri fără semne de-ntrebare.

Cu armata din grădină S-a purtat cu bunătate
Căci culcându-i cu putere, le-a dat posibilitate
Să Îl vadă cine este și să poată, dacă vor,
Să vadă-n Iisus din față, Dumnezeul Creator.
Dar n-au vrut să-L recunoască. Și atuncea, iubitor,
El Și-a arătat puterea, dându-Se în mâna lor.

Cu Pilat la fel Se poartă încercând să-i lămurească
Că poziția instanței asta judecătorească,
A primit-o de la Tatăl – Dumnezeul creator.
Deci, Pilat, Tatăl din ceruri Mi te-a dat judecător.

Deci Iisus nu avea treabă cu Pilat care făcea
Voia Tatălui din ceruri, după cum îi poruncea.
Prin armata din grădină, și printr-un Pilat nedrept,
Iisus Îl primea pe Tatăl, plin de dragoste și drept.

Vreau să fiu și eu ca Domnul liniștit și plin de pace
Oricând și orice în viață, mi s-ar zice, mi s-ar face?
Am să văd în toți și toate mâna Lui cea iubitoare
Dăltuindu-Și chipul veșnic, în viața mea trecătoare.

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>