Grădină minunată, peste al tău nimb...

Grădină minunată, peste al tău nimb...

Grădină minunată, peste al tău nimb
A fost aruncată tăcerea ca de plumb.
Ramurile se întind... vor să te cuprindă;
Să-Ți aline durerea, inima mâhnită.
În genunchi, de-o Stâncă rezemat,
Vorbești cu TatăL Cel Preaînalt -
Pe roca rece, cad lacrimi fierbinții...
Cu umilință trimiți spre ceruri, dorinți.
Printre crengii rebele luna se furișează,
Răsfirându-și tentaculele să Te-ncălzească cu-o rază,
Trupul obosit, brăzdat de încercări,
”Tu, Fiul Cerului”! ... Azi plângi...



Stingher oftat, nimeni nu-l simte.
Pe obrazul trist, o lacrimă se prelinge...
Îndurerat, ruga trimite spre ceruri...
- O! ... Tată! ... Îndepărtează paharul durerii.
Dar... Cerul nu vrea să răspundă.
Proroocia scrisă pe papir trebuia împlinită.
În inimă, urmele durerii sunt adânci și dor.
Cerul e negru și adună nor după nor.
O apăsare grea ca de bocanc,
Strivește speranța cu greutatea unui tanc.
Iar ruga de altădată, cu parfum de cais,
Acum a rămas doar - pragul spre Paradis.



Trădarea stătea-n umbră, -IUDA- în mare fală,
Treizeci de arginți zurnăiau în a sa tolbă.
Din când în când, venea clipa de îndoiala,
Dar în el mândria era cadență de gală
Uitând iubirea blânzilor ochi de altădată,
Ce acuma era îngenunchiată, tristă și goală.
Isus, stingher, tristețea-Și ascundea,
Iluzia salvării... nu mai scânteia.
Atunci S-a ridicat, a îmbrățișat - SPERANȚA-
Și aștepta supus hărmălaia și hoarda...
Ar vrea să cuvânte dar tăcerea s-a ascuns...
În colț de codru, vorbea fără glas.



Apostolii s-au speriat, cu toții au fugit...
Iar El spre osândă pășea hotărât
Singur în noapte, de ai Lui părăsit,
Căci toți, nu au vegheat, au adormit.
Ar fi dorit să fie cu El în părtășie,
O noapte alături în rugăciune.
Acum ruga purta pas cu pas
Dar ușa Cerului închisă a rămas.
Ce rană grea! ... Durerea dezamăgirii!
Singur, părăsit, pe drumul jertfirii.
Atâtea taine în jertfa-I se ascundeau
Și atâtea uși I se închideau...



Atâtea porți I se închideau în față,
Atâtea lacăte ferecate. Pline de rugină.
Atâtea așteptări, să se îndure cineva, ...
Și atâta încredere în ai Săi avea...
Dar calea-I era pecetluită de-o vreme rea,
Pe cruce paharul amar să-L bea.
Răstignit... Tu, Fiu de Dumnezeu!
Pentru păcatul tău, păcatul meu.
Dar a tăcut, a suportat,
Cu iubire-n ochi, pe toți ne-a iertat.
Pe cruce a murit între tâlhari,
Dăruind omenirii, Mântuirea în - DAR. -


ALGHERO/17/02/2017