Golgota

Privind în urmă la Golgota sus,
Văd chipul Tău, zdrobit e de durere,
Văd trupul Tău pe-o cruce pus,
Și un om blând, ce suferă în tăcere.

Nu Te-ai gândit să dai 'napoi vreo clipă,
Deși-ai fost om, cum suntem noi,
Tu n-ai privit la cruce, ci doar înainte,
Spre cer, căci ai știut că vei învia apoi.

Nu ai privit la ura 'nveninată a lumii,
Care striga osânda 'mpotriva Ta,
Căci ai ales din dragoste, calea jertfirii,
Că să ne scapi de-o moarte grea.

Deși erai rănit și 'nsângerat,
Nu ai deschis gura deloc,
Ca și un miel plăpând, ai acceptat,
Și ai ales să treci prin cel mai mare foc.

Te-au străpuns cuiele în mâini,
Și Te-a durut, Te-au frânt și-ai plâns,
Căci ai fost om, cum suntem noi,
Dar Tu, doar cu iubire ai răspuns.

Puteai să-Ți chemi armate întregi,
De îngeri mii, să Te ajute,
Dar ai ales să mori pe drept,
Că eu să fiu iertat, salvat, la cruce.

Ți-au râs dușmanii în față, mulți,
Prieteni Te-au lăsat pe rând,
Dar Tu-ai iertat umil pe toți,
Căci ai iubit pân' la mormânt.

S-a 'ntunecat atunci văzduhul,
Când Ți-a văzut durerea Ta,
Și s-a cutremurat pământul,
Văzând ce chin, ce moarte grea!

Dar Tu-ai știut că vine ziua,
Când biruința vom vedea,
Și toți vom fi legați de Tine,
Prin însuși învierea Ta!

Și azi ești viu și ceri la Tatăl,
Încă un an de îndurare pentru viața mea,
Și mijlocești, iertând, iubind la fel,
Cum ai făcut, atunci, la Golgota!