Golgota...

GOLGOTA...


Robiile ce vin din veacuri cu durerea,
Aruncă veninul răstignirii cu toată puterea.
Iubirea... în inima Lui Isus se-înfioară,
Pentru omenire sta gata... să moară.

Ura condamnă la moarte pe cruce, Iubirea,
Un popor batjocorește înveninat, Nemurirea.
Păcatul adamic cu ultima suflare răcneşte,
Plin de mânie în nimicnicia în care icneşte.

Cu ură furibundă clocoteşte mânia în Golgota,
Locul unde Neprihănitul pe o cruce e ţintuit...
Străpuns de piroane.... Ura instigă la furie gloata
Şi-o coroană de spini îi pune... să fie umilit.

Se aude și azi zarvă mare de gloate și ciocane,
Păcatul adamic dezlănţuind firile umane.
Robii milenare... gemete... sub grea povară,
Sfâșiind Iubirea... cu a morţii gheară.

La Golgota... în imagine, văd trei cruci.
Între doi tâlhari, e pus Cel Prea Sfânt.
Mă-nfior, văd un Om cu răni mari, adânci,
Întuneric pofund, încins pe-ntregul pământ.

Călăii... au împărţit hainele Lui între ei.
Şi-au tras la sorţi cămaşa Lui, cei misei.
Ochii Lui străluceau plini de imensă iubire,
Din trupul cu răni, curgea sângele în sfinţire.

Iubea şi ierta, spăla păcatul cu al Lui sânge,
Trupul, pâine pentru viată, pe cruce se frânge.
Avea trupul firav, istovit de-a păcatului povară,
Pe crucea de lemn, lumina toată se-nfioară.

Sub norii negri se-întunecă întreaga zare...
Fiul semnează cu a Lui sânge: IERTARE!
El... Regele regilor... Împăratul Împăraţilor,
Cu stoicism a ascultat ecoul ciocanelor.

Pus între nelegiuiţi... El... Cel fără de păcat,
Sângele-I Sfânt, spre iertare, să curgă... a lăsat.
Fiul Omului, Dumnezeul Isus, atârna pe lemn,
Ca jertfă pentru păcat... Miel blând şi demn.

De bunăvoie trupul Lui, la moarte, El... a dat,
Salvând omenirea de pedeapsa pentru păcat.
Pe tăbliţă stătea scrisă, spre ştiinţa tuturor,
Vina:„Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor!"

Tăcute umbre poartă cu ele, geamătul amar,
Pe umeri gârboviţi sub a păcatului pradă.
Un fior al urii, străpunge iubirea la Calvar,
Satan urlă frânt. Nu-i vine... să creadă!

Cât de mult s-a căznit... să-l nimicească,
Dar Isus moare... pe Tatăl să-L slăvească.
El pe crucea de lemn, atârnă Învingător.
Tocmai pe cruce, El, Isus, era Biruitor.

Tatăl, spre oameni a-întors faţa de la El,
Când Isus murea jertfă pentru om, ca un Miel.
A primit un dar minunat, pierduta omenire:
Mântuirea. Omenirea a fost salvată de iubire.
Amin!