Floriile

Osana, Împăratul slavei!
Osana, Rege preamărit!
Te-aşteaptă azi Cetatea Păcii,
Ierusalimul înflorit.

Împodobitu-Ţi-au copiii
Cu ramuri şi hăinuţe calea,
Iar de cântări şi osanale
Răsună plină toată valea.

Ce bucuroși tresaltă-n soare
Foşnind toţi pomii înfloriţi!
Parfum de flori aduce vântul,
Şi mieii zburdă fericiţi.

Osana! strigă toţi copiii
Și împlinesc o profeție —
E mai aproape azi de oameni
A Cerului Împărăţie!

***

Dar Cel încununat privește
Cu ochi adânci către copii:
„Când voi răbda, murind pe cruce,
Copiii Mei, unde veţi fi?”

„Osana Celui care vine!
El turma blând Şi-o păstoreşte... ”
Iar Isus parc-aude gloata
Strigând: „Pilate, răstigneşte-L!”

Sudoarea rece se prelinge
Pe chipul Lui tăcut și palid;
„Osana!” strigă iar mulţimea,
„Osana, Fiului lui David!”

„Slăvit să fie Cel ce vine,
Trimis de Domnul pe pământ,
Să strângă turma lângă Sine,
Împărăţia Celui Sfânt!”

Şi poarta-n faţă-I se deschide,
Cetatea Păcii Îl primeşte:
„Oana, Celui ce e Rege,
El peste noi în veci domneşte!”

Din case oamenii aleargă,
„Osana!” strigă trecătorii...
Dar Isus lung priveşte gloata
Și vede-n ea răstignitorii.

Încet asinul se strecoară
Cu mersul lui neregulat,
Și Domnul parc-aude-n tropot
Ciocanele în mâini cum bat.

„Osana, Celui care vine
În Numele din veşnicie
Al Dumnezeului puternic,
Cel plin de slavă şi tărie.”

Iar ucenicii Îl urmează
Cu bucurie şi uimiţi;
Isus se-ntoarce... parcă-i vede
Înfricoşaţi şi risipiți...

Zăreşte seara de la Cină,
Ioan, grădina cu măslinii,
Sărutul Iudei, despărţirea,
Irod, Calvarul, crucea, spinii...

Şi-un prunc aruncă flori în cale,
Zâmbind cu ochii lui cuminţi;
Dar Isus parcă vede-n faţă
Rostogoliţi — treizeci de-arginţi!

***

... Târziu, spre seară, de pe munte,
Cetatea apărea în zare,
Sclipind în raza purpurie,
Ca o făclie mișcătoare.

Şi-acolo sus, retras de lumea
Ce-n zarva ei sărbătorea,
Cu fruntea plină de sudoare,
Încet şi trist Isus plângea...