E vremea mieilor

M-aş bucura cu toată fiinţa mea,
Dacă n-aş şti c-odată în Golgota,
Pe vremea când, mieluţii, mamele-şi chemau
Şi-n pajişti verzi ,
În turmă zbenguiau,
... Atunci,
Când ''tot'' părea-n natură aşezat,
În verde proaspăt ,
Din răsadul semănat,
ATUNCI!
O gloată,
Mii de demoni au îndurerat, răcnind;
La moarte cu Isus!
Să fie condamnat!
... Din viscere turbate, din iad, ei au urlat;
- Să fie răstignit!
Fie, crucificat!
Şi-n ura-n clocot, nebunia cea nebună,
... Pe cruce, în Golgota-n chin murea,
... Pe cap cu spini - cunună,
Al nostru Împărat,
Ce-a plâns de mila ta şi a mea.
De-atâta groază,
Nici pamântul nu i-a mai răbdat,
Şi în cutremur,
Pământu-n suferinţi, s-a scuturat!
Perdeaua-n Templu´sfânt,
S-a despicat!
Iar mama Lui, Maria, ucenicii,
Erau în greu oftat.
Plângeau din chinul sufletului,
Pe-al nostru, Împărat,
Cu spini - încoronat.
----------------------------
... E vremea mieilor ...
----------------------------
... Şi-acuma când aud cum mieii,
Îşi cheamă-n neştiinţă, bucuria,
Eu mă gândesc, din nou... tresar...
Să nu aud,
Să nu mai ştiu, de-al Lui, calvar...
Şi chinurile-I, pentru turmă.
De-aceea, ori de cîte ori,
Mieluţi zăresc sau îi aud,
La Golgota mă regăsesc,
... La clipele-I din urmă...

Sanda Tulics