text Poezii crestine

E viu pentru eternitate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
E VIU PENTRU ETERNITATE

Înălțăm cântări și glorii
Spre luminile splendorii
Proslăvim pe Cel ce-i viu
(Pe nemuritorul Fiu)
Ca să știe și Pilat
Că Hristos a înviat!

Când L-au prins L-au chinuit
Nemiloși L-au biciuit
Iar sentința a fost moarte
De beznă să aibă parte
Dar din grotă a ieșit
Astăzi știm c-a biruit...

A intervenit puterea
Ce produce Învierea
Să cunoască-ntreaga lume
O Ființă și un Nume,
Să știe că Dumnezeu
Ne ghidează pe traseu.

Răspândim o veste bună
Nu-i poveste, nu-i minciună:
E la tronul cel ceresc
Nu-n mormântul pământesc
Și de-acolo El veghează,
Zilnic ne înviorează.

Iar triumful Lui ne spune
C-a lui viață nu apune
Că în veci va fi în Slavă
În edenica Dumbravă
E acolo și Maria,
E la culme bucuria.

Toți nălțăm recunoștință
C-a fost sfânta Lui voință
Planul să-l îndeplinească
Și, nespus, să ne iubească
Nu-ncetăm să-I dăm mărire
Ne conduce-n moștenire.

Lui îi dăm întâietate
Trăiește-n eternitate
Ne aude, ne-nțelege
Doar cu El putem culege
Snopi de har și bucurie
Și comori în drumeție.

George Cornici/21 Aprilie, 2014

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>