E viu !

Se furişează umbrele perfide,
Spre ce-i mai Minunat,
Viaţa Ta!
Să o strivească în batjocorire,
Aceasta le-e menirea.
Se-ascund'mpreună,
şoapte mincinoase,
Şi fac un front comun,
Să nu mai fi
Odrasla cea aleasă şi
Dragostea Dintîi.
S-o facă scrum,
În vorbe de ocară, se zvîrcolesc
În mîna întunericului dospit,
Cuvinte grele şi mizerii
'Mpotriva Celui
Ce,-atît de mult şi,
SFÎNT, El ne-a iubit!
Arginţii sună;
-Suntem setoşi de sînge!
De răstignire !
Şi de osîndire!
Greu încercaţi, ''iubiţii plîng'',
Ţinîndu-se în Duh de mînă...
Se luptă Soarele cu Noaptea!
Şi întunericul este victorios.
Aşa credea în
''Dealul plin de patimi''
Cînd L-au străpuns pe Domnul
Sfînt, Christos.
O jale cruntă se resimte,
Oftat si chin din plin.
- L-au omorît
Pe Cel ce,ne era era LUMINĂ!
Şi Dragostea Dintîi ... din plin!
E dus în locu´-ngropăciunii,
Eroul Cerului Divin.
'N suspini poporu´-L înconjoară,
Se satură de plîns-pelin.
Se zbenguie în nebunie - iadul,
- E-nvins, ´nvins!
Strigau ateii,
Crezîndu-se pe veşnicie,
Doar ei, singurii dumnezei!
... În plîns şi frîngere de inimi,
Sămînţa Lui, în rugă se jelea...
Şi-n zorii dimineţii întristate, femeile,
Spre locu'-ngropăciunii se grăbeau.
Mormîntu-i gol !
Şi piatra-i la o parte!
... Doar ''grădinarul'' e prezent,
Cu lacrimi-n suflet, sfîşiată,
Magadala, îl întreabă încet:
- Unde L-ai pus?
În care parte?
Mă duc la El,
Să Îl găsesc !
- Femeie, de ce plîngi?
Deodată...
Femeile încremenesc !
- RABUNI !
Strigă-n disperări Maria.
- RABUNI !
- Maria!
Nu mai plînge!
SUNT VIU!
Iată, TRĂIESC !
- E VIU! E VIU!
Degrab-aleargă,
Să ducă
VESTEA ÎNVIERII,
Să ştie toată omenirea!
Traiasca-I INVIEREA!
_________________
Sunt morţi, sunt morţi,
Fiii-nfierării !
Toţi fiii iadului,
Sunt morţi !
_________________