După hidoasa răstignire, strălucita Înviere

După groaznica răstignire, strălucita înviere

Nota de plată nu-I aparţinea
Dar a plătit-o c-a vrut ca să ne dea
Un ideal măreţ, un scop fără egal:
Să stăm pe veci într-un Palat regal.

Mielul de jertfă; ( o jertfă nepătată)
Era-n Făptura demnă în staul întrupată
De bună voie a mers la răstignire
C-a vrut să biruiască înverşunata fire.

În fiinţele umane era mult putregai
Era cu neputinţă să meargă către Rai
În inimi locuia doar degradarea
Şi nimeni nu putea să-şi vadă starea...

Dar planul conceput în Înălţime
Era menit să nască stări sublime,
Să dea o perspectivă bătrânului pământ
Să poată să privească dincolo de mormânt.

Supremul sacrificiu e taină nepătrunsă
C-acea Fiinţă pură a fost de om străpunsă
Pe lemnul de ocară cu suliţe barbare
A fost desfigurată. Ce groaznică lucrare!

În toiul suferinţei cu glasu-I liniştit
Zicea Mântuitorul „De ce M-ai părăsit?
De ce, Stăpâne, m-abandonezi acum
Când, parcă, totul s-a transformat în scrum?”

S-a cosumat secunda şi iar a glăsuit:
„O, Tată venerat, în toate fii slăvit
Voinţa Ta-i stăpână în Universu-ntreg
Cu demnitate vreau zapisul să îl şterg.”

Şi dându-şi duhul a zis cu-ncredinţare
„Părinte s-a-mplinit cucernica lucrare.”
Iar moartea l-a cuprins cu gheara-i rece
Trei ziele şi trei nopţi nu a putut să plece...

Dar s-a-mplinit Cuvântul la timpul potrivit
Şi cu grozavă forţă mormântu-a fost lovit
Iar piatra uriaşă menită să Îl ţină
În spaţiul tenebros lipsit de vreo lumină,

A fost înlăturată să iasă la vedere
Acel ce-a pus în slăbănogi putere
Era învăluit în nimb strălucitor,
Ieşit-a din mormânt în chip triumfător...

Şi-a dat de ştire aproape şi departe
C-a fost învinsă respingătoarea moarte,
Că fiinţele umane gustând din Înviere
Primi-vor, fără plată, cereasca înfiere.

O, Creator slăvit Îţi dăm recunoştinţă
Că ai sădit în noi cucernică dorinţă
Şi vrem să locuim, pe veci, cu Salvatorul
Că-i pentru noi Lumina, nădejdea, viitorul.

gc/Sărbătoarea de Înviere, 2013