text Poezii crestine

Dumineca florilor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
DUMINECA FLORILOR

Mireasma florilor în această zi cu soare,
Umple orizontul ca un curcubeu al luminii.
În adierea vântului ninge cu petale
În dumineca florilor, în fericirea inimii.

Isus Se arată pe azurul senin și sublim,
Iar soarele puternic pe cer se arată.
Amintind cum pe-un măgăruș în Ierusalim,
Intrase Isus și plină de flori era cărarea toată.

Mulțimea striga plină de bucurie:
- Osana! Osana în cerurile Preaînalte!
Acea zi stă sufletului o vie mărturie
Cum pe Isus Îl condamnaseră la moarte.

Ce schimbătoare e firea omenească!
Azi laudă și mâine ucide binefăcătorul.
Dar Isus iartă, vrea omul să trăiască,
Și răstignit în locul lor, El e Salvatorul.

Strălucește sărbătoarea primăverii,
Dumineca florilor cercetează sufletul;
Sărbătoarea creștină dă speranța învierii
Și trezește la viață veșnică tot omul.

Lumina-n inimă pătrunde adânc, trezind
Omul la o trăire nouă, înspre Paradis.
Dumineca florilor, calea sufletului netezind
Mărește credința în om, e real, nu e vis.

Izbăvirea din iubire, tuturor ni s-a dăruit,
Cu cerul azi cântăm bucuria mântuirii.
Omul cu nădejdea învierii zi de zi însoțit
De Iisus, se îndreaptă spre Paradisul Iubirii.

Cele mai recente resurse scrise - Paste

De la Ana la Caiafa
De la Ana la Caiafa
De la Ana la Caiafa
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>
Dragostea Lui Dumnezeu
Cum aș putea defini dragostea adevăratăDacă nu prin Dumnezeu?Cine cunoaște una mai înflăcăratăDecât ca jertfa Fratelui meu?Nu există alt răspuns la această întrebareNumai Domnul știe când treci prin f... Citeste mai mult >>
În sulul cărții este scris despre Mine
Unul singur e pe lumeCare voia a-mplinit deplinȘi-acum îl slăvim pe nume,Pe Fiul Tatălui divin.Căci în sul, iată că scrieDespre Cel ce a venitChiar și morții să-i învieAșa cum Domnul a voit.A venit să... Citeste mai mult >>
Povara dulce
Povara dulceAlexandrina Tulics Album Destine referinte--dragoste de DumnezeuAmurgul plinge - n inserare,e ceață, aerul e greu,pe cruce, țintuit în cuie,Mintuitorul se apleacă,parcă- mi zice:-poartă- m... Citeste mai mult >>
O , Doamne Bun şi Răbdător … (Ȋn Săptămâna Luminată)
O, Doamne Bun şi Răbdător … (Ȋn Săptămâna Luminată)O, Doamne Bun şi Răbdător,Duios ca prin Poveşti!Azi, printre noi, cu Slavă EştiDând Lumea Ta de DorCelor ce Ți se-Ȋnchină iarPrin Traiul Cel Milos!Tr... Citeste mai mult >>