Domnul Isus Hristos este Paştele nostru (1 Cor. 5.7)

Domnul Isus Hristos este Paştele nostru (1 Cor. 5.7)
de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator)

Dumnezeu vorbi prin Moise, către-al Său popor evreu, (Exod 12.1-28)
Despre ceea ce înseamnă Paştele lui Dumnezeu. (Exod 12.11)
Astfel, Dumnezeu le spuse că Paştele lui cel pur, (Lev. 23.5; Num. 28.16)
Însemna mielul sau iedul, de un an, făr’ de cusur (Exod 12.5)
Şi de parte bărbătească, care trebuia jertfit, (Exod 12.5,21, 27; Deut. 16.2,5)
Fript la foc şi mâncat iute, cum face omul grăbit. (Exod 12.11,43)

Dumnezeu mai poruncise să ia din sângele lui (Exod 12.7)
Şi să ungă stâlpii uşii şi pragul de sus, oricui (Exod 12.22)
Care va dori să scape de urgia ce lovea (Exod 12.12-13,27)
Fără milă egiptenii, ce Domnul îi pedepsea. (Exod 12.23)

An de an, de la ieşirea evreilor din Egipt, (Num. 28.16; Deut. 16.1; Matei 26.2; 27.15; Luca 2.41)
Ei avură sărbătoare, mâncând miel jertfit şi fript, (Matei 26.17-19; Luca 22.7,15; Ioan 18.28)
Ce-L simboliza pe Domnul, ce prin jertfă oferi (Is. 53.7; Apoc. 5.6,12; 14.4)
Mântuirea, tuturora care vor a o primi. (Matei 18.11)

Oamenii ce ştiu ce-nseamnă Paştele pentru creştini, (1 Cor. 8.2)
Că nu-i miel, nici sărbătoare, ci persoană, sunt puţini. (Is. 53.7; Ioan 1.29; 1 Petru 1.19)
Cartea Sfântă ne învaţă, că Domnul Isus Hristos (2 Tim. 3.15-17)
Este singurul sfânt Paşte, pentru omul credincios. (1 Cor. 5.7)

Dacă în trecut evreii aveau un Paşte pe an, (Lev. 23.5; Num. 9.2,5; Luca 2.41)
Azi situaţia e alta. Dup-al Domnului sfânt plan, (Ef. 3.11)
Toţi creştinii autentici au un Paşte permanent, (Ioan 14.23)
Căci în ei, în permanenţă Domnul slavei e prezent. (Gal. 2.20; Ef. 3.17)

Şi fiind uniţi cu Domnul, sunt “un singur duh cu El”, (Ioan 14.20; 1 Cor. 6.17)
Iar rămânerea în Domnul, este marele lor ţel. (Ioan 15.4-6)
Iată de ce sunt creştinii, ce-L poartă pe Domnu-n ei, (Ioan 14.23; Rom. 8.10; Col. 1.27)
Permanent în sărbătoare, nu ca anticii iudei. (Ezec. 45.21)

Azi, de “Paşte” mulţi serbează pântecul, nutriţia! (Fil. 3.19)
Dar inima nu-mi vibrează în ton cu tradiţia. (Matei 15.3,6, 9; Marcu 7.8; 1 Tim. 4.7)
Şi mă doare, că nu-i bine tot ce face lumea-n jur: (Iacov 4.4; 1 Ioan 2.15)
Fără Domnul, se îmbuibă, traiul său fiind obscur. (Luca 21.34; 2 Tim. 3.1-5)

După iureşul de “Paşte”, lumea intră în normal, (Gal. 4.10)
Uitând de acele zile de divertisment banal, (Iuda 12)
Şi trăieşte fără Domnul, searbăd ca şi pân-atunci, (Gal. 5.19-21)
Ignorând în continuare ale Domnului porunci. (Ps. 119.166)

Când privesc la zelul mare, de-a găti tot ce-i mai bun, (Luca 21.34)
Şi la marea agitare pentru “Paştele” străbun, (Gal. 1.14)
Parcă n-aş mai vrea mâncare, şi nici haine mai de soi, (Ps. 102.4)
Şi-aş posti tot timpu-acela când distracţia e-n toi. (Ioel 2.12)

Poate Domnul se îndură de bieţii petrecăreţi, (Ier. 16.8)
Ce cred, dup-a lor măsură, că de fericire-s beţi. (2 Petru 2.13)
Şi le-arată fericirea sfântă şi curată ce-i, (Iacov 1.25; 5.11; Apoc. 20.6)
Şi uimirea-i va cuprinde, pe “creştinii” ce-s atei! (1 Cor. 5.11)

Ce-i aceia fericire, Domnul spus-a desluşit (Matei 5.1-2)
Spre a tuturor uimire. Astfel Domnul a grăit: (Luca 6.20)
Fericiţi sunt doar flămânzii, că ei fi-vor săturaţi, (Luca 6.21)
Şi săracii şi toţi blânzii, cei ce plâng sunt ai Lui fraţi, (Matei 5.5; Luca 6.20-21)

Milostivii şi aceia cu duhul sărac, zdrobit, (Matei 5.3; Ps. 34.18)
Cei cu inima curată au sufletul mântuit, (Matei 5.7,9)
Cei ce sunt urâţi de lume, izgoniţi şi ocărâţi (Luca 6.22)
Pentru-al Domnului sfânt nume, în rai fi-vor ocrotiţi. (Luca 6.23)

Fericiţi sunt prigoniţii pentru că-s neprihăniţi, (Matei 5.10)
Şi toţi împăciuitorii, fiii Domnului iubiţi. (Matei 5.9)
Toţi ce vor rămâne-n Domnul, veşnic vor fi fericiţi. (Ioan 15.6)
Iar de vor trăi ca Domnul, sigur vor fi mântuiţi. (1 Ioan 2.6)

Doamne, ai milă de mine, că nu-s după voia Ta! (Ps. 143.10)
Pentru-aceasta vin la Tine, să te rog a mă ierta! (Luca 11.4)
Eu nu-s mulţumit de mine, când mă uit la viaţa mea, (Iov 42.6)
Căci eu nu trăiesc ca Tine, inima mi-e încă rea! (Ier. 17.9)

Tu ai spus Doamne Isuse, să fac bine tot mereu, (Luca 6.27,33)
Voia să-mi fie supusă doar voii lui Dumnezeu! (Matei 7.21)
Însă eu mă uit la mine şi constat că nu-s aşa, (Ier. 6.16)
Şi-ale Duhului suspine, m-aduc înaintea Ta! (Rom. 8.26)