text Poezii crestine

De sus cocorii...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Bragagiu
De sus cocorii trâmbiţând
Ne-aduc o veste nouă
Ce-apoi citită-i pe pământ
În boabele de rouă.

De dimineaţă în chindii
Scriu aripile clipe
Virtutea zborurilor vii
În noi să se-nfiripe.

Strigând cu inimile-n sus
În duh de rugăciune
Viaţa nouă lui Isus
O mulţumire–I spune.

Pentru durerea ce-a-ndurat
În zbuciumul de sânge
Când chiar pe cruce a-nălțat
Credința din înfrângeri.

De Învierea ce-a zdrobit
Nebiruita moarte
Şi a putut peste sfârșit
Iubirea să ne-o poarte.

Atâtea lacrimi El a şters,
Boli lecui atâte,
Iar existenţa noastră-n vers
O înălţă să cânte.

El nu refuză nimănui
Renașterea prin Cruce,
Mângâitorul Duh al Lui
Pe Cale ne conduce.

Cuvintel sunt de prisos
În frazele din inimi
Care înalță lui Cristos
Blagosloviri sublime.

Cocorii azurii pe cer
Presoară note-n viaţă,
Iar noi trăind în Adevăr
Vestire dăm măreaţă.

Cele mai recente resurse scrise - Paste

Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>
Dragostea Lui Dumnezeu
Cum aș putea defini dragostea adevăratăDacă nu prin Dumnezeu?Cine cunoaște una mai înflăcăratăDecât ca jertfa Fratelui meu?Nu există alt răspuns la această întrebareNumai Domnul știe când treci prin f... Citeste mai mult >>
În sulul cărții este scris despre Mine
Unul singur e pe lumeCare voia a-mplinit deplinȘi-acum îl slăvim pe nume,Pe Fiul Tatălui divin.Căci în sul, iată că scrieDespre Cel ce a venitChiar și morții să-i învieAșa cum Domnul a voit.A venit să... Citeste mai mult >>
Povara dulce
Povara dulceAlexandrina Tulics Album Destine referinte--dragoste de DumnezeuAmurgul plinge - n inserare,e ceață, aerul e greu,pe cruce, țintuit în cuie,Mintuitorul se apleacă,parcă- mi zice:-poartă- m... Citeste mai mult >>
O , Doamne Bun şi Răbdător … (Ȋn Săptămâna Luminată)
O, Doamne Bun şi Răbdător … (Ȋn Săptămâna Luminată)O, Doamne Bun şi Răbdător,Duios ca prin Poveşti!Azi, printre noi, cu Slavă EştiDând Lumea Ta de DorCelor ce Ți se-Ȋnchină iarPrin Traiul Cel Milos!Tr... Citeste mai mult >>
Emaus.
Emaus.Pe drum mergeau așa de amărâțiDoi ucenici ai Lui IsusCă au uitat cu toții, toateCe-au învățat și ce le-a spus-Cum mai trăgeam nădejde frateCă El ne va salvaDe sub romani și a lor mânăPe toți ne... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>