text Poezii crestine

Dați de știre c a-nviat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
DAȚI DE ȘTIRE C-A-NVIAT...

Dați de știre înc-odat’
Despre tainica lucrare
Domnul vieții a-nviat
Unde e acum Pilat?
A respins a Lui chemare
Ceru-i spune: ”vinovat”

Exprimați cu glas voios
Că trăiește Salvatorul
Din robie El ne-a scos
S-avem suflet credincios,
Să știm Cine-i Creatorul
Omului evlavios.

Locul Lui nu e-n mormânt
Fiul a ieșit din moarte
Să intrăm în Legământ,
Să avem spre Rai avânt,
Să trăim ce-i scris în Carte
Chiar când vine asprul vânt.

Alergați nu spre sicriu
Ci spre locul de-ntâlnire
Spuneți ce profeții scriu
(Până nu este târziu)
Despre-un loc de moștenire
Unde nu-i nimic pustiu.

Vreți cu El, în veci, să fiți
Știți c-acesta vă e dorul
Vorbe-nalte să rostiți
Nepăsarea s-o topiți
Să se bucure poporul
Toți să vă însuflețiți.

Forța cea dumnezeiască
Ce-a creat un Univers
Fost-a-n stare să-L trezească
N-au putut să o oprească
Cei cu gândul lor advers
Și trăire pământească.

Doar trei zile și nopți trei
A stat Fiu-n neființă
L-au văzut, apoi, evrei
Și-ntristatele femei
Și I-au dat recunoștință
Și-au mai pus în vas ulei.

Dați de știre chiar acum
Că vă vede, că Îi pasă
Și că e cu voi pe drum
Și prin ceață și prin fum,
Că e viu, că nu vă lasă
În incintele cu scrum.

Că-i la culme bucuria
Toți să știe și să vrea
Să alerge ca Maria
Să-I prezinte mărturia
Și ofrandă să Îi dea
C-asta este datoria.

Cu întinerit elan
Pretutindeni dați de știre
Că s-a împlinit un plan
Din cerescul Canaan
Să nu fie despărțire
Ci doar munci sublime-n Lan.

*****************
Azi și mâine și în veci
Îți dăm, Mire, adorare
N-ai rămas în zone reci
Și-astăzi prin cetate treci
Să ne-aduci înviorare
Și apoi, cântând, să pleci.

George Cornici/Sărbătoarea Învierii, 2016

Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>