Darul învierii

Simțeam că mă privește,
Cald fior trecând prin mine,
Ochii mei văzând prin neguri
O lumină caldă, vie.

Îi simțeam prezența, taina,
Glasul, darul ce învie
Îmi șoptea: 'Deschide-Mi poarta
Să-ți pot da din apa vie!'

Îmi vedeam și neștiuta,
Falsa, vechea viclenie
Și deodat', cutremurat,
Am simțit tina din mine .

Am ținut un cufăr greu
Și l-am tot cărat în spate,
Doar atunci când oboseam
Mai spuneam: 'Ajută-mi Doamne!'

L-am deschis, strivind orgoliul
Ce stătea paznic la ușă
Și vedeam cum fug din el
Certuri, pizme, vechi căpușe.

Ceața, ridicându-și voalul
Se tot duse-n lumea largă
Speriată de lumina
Ce venea... ca să mă vadă.

Contopindu-mă-n iubire
Am știut că sunt salvat,
Cel ce-a fost trudit de duhuri
Fiind om nou și botezat.

Unul singur îmi vorbește
Arătându-mi drumul bun,
Duhul Sfânt, Mângâietorul
Netezește al meu drum.

Când lumina intră-n mine
Simt pământul ud sub cruce,
Stropi de rouă vin să-ndrepte
Dându-mi har plătit cu sânge.

Tot, în jurul meu e drept,
Nici mai mare, nici mai mic,
Nici culoarea nu contează,
Făr' de cruce... n-am nimic.

Cred în Dumnezeu ca Tată,
In Hristos cel înviat,
Cred în jertfa de pe cruce
Ce cu Tatăl m-a împăcat.

Tu auzi glasul ce-ți spune?
Hai și tu... Deschide poarta!
Tu nu vrei să simți iubirea
Ce nu vrea în schimb răsplata?

Un dar fără-asemănare
Este darul învierii,
Azi e-aici la ușa ta,
Fă un pas, dă-I curs chemării.

Nu-L lăsa să plece trist
Căci nu vrea să-ți lase tină
Când târziu ai vrea să-L chemi
Iar El, n-are să mai vină.

Firul tău se poate rupe
De la cufărul ce-l porți,
Nepăsarea, amânarea
Fiind sigiliul cruntei sorți.

Azi, când simți că te privește
Și te cheamă să-I deschizi
Vrea să-ți dea din apa vie
Și Mireasa Lui să fii.

Dar de nuntă: Învierea!
E cadoul ce-l primești
Iar în rai, luna de miere
Nu se termină în veci.