Cu Domnul spre Golgota - II

E Joi seara...
Sună iarăși semnul stingerii străjerii,
pe Ierusalim se lasă vălul liniștit al serii.
Se coboară înnoptarea, ca un blestem se coboară,
să apese inimi care vând, trădează și omoară!

Mii de stele lăcrimează noaptea rece și senină,
undeva cu ucenicii Domnul este-acum la Cină...
Iar cântarea lor de slavă, legănată lin, coboară
dulce mângâind tăcerea și se stinge-ncet afară...

Dar cum stă cu ei,
pe Domnul întristarea Îl cuprinde:
- Adevăr grăiesc Eu vouă:
Unul dintre voi Mă vinde! ...

Se-ntristează ucenicii când aud această veste,
întrebându-se cu teamă:
-Doamne, oare cine este?
Dar când au văzut pe Iuda
cum se scuză,
cum oftează,
cunoscură vânzătorul, căci trădarea se trădează!

Dar Ioan învățăcelul,
cel mai mult iubit de Dânsul
rezemat cum sta la Sânu-I,
neoprit îi vine plânsul:
- Doamne, cum putut-a oare trădătorul să Te vândă,
cum l-a biruit pe Iuda pofta de argint flămândă,
cum l-a câștigat satana...... și-L ruga printre suspine:
- Unde mergi Isuse Doamne, ia-ne și pe noi cu Tine!

Vineri!
Miez de zi. Și arde soarele ca niciodată.
Pentru Dumnezeu, o Cruce lumea a găsit răsplată.
Din cunună și din cuie curg șiroaie lungi de sânge,
jos strângând în brațe Crucea,
Mama lui, Maria, plânge.
Plânge-alături ucenicul îngropându-și fața-n palme
când spre Domnul fariseii scuipă-n hule și-n sudalme.
Și privește-n patru laturi peste gloata cea haină,
așteptând ceilalți apostoli, iar de undeva să vină.
Dar nu-i nimeni...
Gloata urlă,
Domnul Lui Se roagă-n cuie,
trăsnetele cad cu groază -
și nici unul din ei nu e...
Nici chiar Petru nu mai vine
să-L mai vadă Viu o dată...
Și curg urme lungi de Sânge
jos în țărna blestemată.

Cunoscându-și poate-acuma tot păcatul,
toată fapta,
plânge tare și se roagă
răstignitul cel de-a dreapta.
Se 'nnoptează...
Dintr-o dată, soarele și-a stins lumina,
lângă Cruce plânge Maica
și Maria Magdalina...
Vântul vâjâie puternic,
Ioan strigă cu suspine:
- Unde mergi Isuse Doamne?
Ia-ne și pe noi cu Tine!

E Duminică...
Și zorii ies pe vârful Căpățânii.
E Duminică
și-i ziua cea dintâi a săptămânii...
Ucenicii-nchiși în casă
stau din noaptea cea de groază,
când L-au prins pe-nvățătorul și întruna priveghează...
N-au gustat din seara-aceea
nici odihna și nici somnul,
se căiau amar cu toții că L-au părăsit pe Domnul.
Petru nu putea sărmanul,
să-și mai stăpânească plânsul,
căci de trei ori el pe față s-a fost lepădat de Dânsul...

Trei bătăi răsună-n poartă unde-și plâng cu toții vina,
și-o femeie intră-n grabă, - e Maria Magdalina:
- A-nviat Învățătorul, giulgiurile stau grămadă!
Toți tresar uimiți,
doar Petru și cu Ioan se duc să vadă!

Groapa-i goală!
Petru plânge,
Ioan strigă cu suspine:
- Unde-ai mers Isuse Doamne...
Ia-ne și pe noi cu Tine!