Credeam că eşti un blestemat

Nu am făcut nimica, Doamne
Şi poate chiar ne-am bucurat,
Când Te loveau atunci, romanii...
Credeam că eşti un blestemat,
Și nu Ți-am dat o picătură,
Din apa rece de izvor,
Tu sufereai ocara lumii,
Noi Te priveam acuzator,

Nu am crezut nici pe Isaia,
Profetul care-a proorocit,
Cu șapte sute de-ani 'nainte,
Că Unsul va fi răstignit,
Că Dumnezeu din nemurire,
Păcatul nostru-l va ierta,
Jertfind pe Fiul Său, Mesia,
Pe cruce sus, la Golgota.

Când tresăreai sub biciuire,
Nu am crezut c-avem vreo vină,
Tu ne trasai un drum de glorii,
Pavat cu raze le lumină,
N-am vrut atunci, măcar o clipă,
Cu milă crucea să-Ți purtăm,
Să fim un Simon din Cirene,
Povara să Îți ușurăm,

Dar Tu, Mântuitorul lumii,
Plângeai sub val de suferiți,
Noi aruncam cu pietre-n Tine,
Tu pentru cer ne făceai sfinți,
Ooo, Doamne Sfinte, iartă greşul,
De-a nu ne-ncrede în Cuvânt,
Ne-am cramponat doar de iluzii,
Uitând de tot ce este sfânt!

Când sus pe Dealul Căpățânii,
Tu Te rugai Tatălui Sfânt,
Nu-nțelegeam că prin "iertare",
Făceai cu noi un legământ,
Troznea pământul sub picioare
Şi ploi de foc din cer cădeau,
Dar noi, orbiți, vedeam dreptate,
Când sulițele Te-mpungeau,

Nici sângele și apa curse
Din coasta Ta, nu ne-au trezit,
N-a fost zdrobit vreun os și asta,
Nu ne-a dat Doamne, de gândit,
Acum, când am văzut minunea,
Mormântu-i gol, ai înviat,
Cu suflet plâns cerem iertare,
Că glasul Tău n-am ascultat,

Îți multumim pentru Iubire,
Lumină, Adevăr şi Viață,
Pentru Mângâietorul care,
Ne dă un sens, ne dă povață,
Azi ne-nchinăm Isuse, Ție,
Iubite Miel, Tată din cer
Că ai deschis o poartă-n ceruri,
Când ai călcat pe efemer!

03/04/18, Barcelona-Lucica Boltasu