Cine esti tu?

Cine esti tu?

De mult povestea incepu.
De cand durerea ma facu,
Un templu, care il sfidam,
Dar cat de repede faceam,

Din lacrimi cufarul de jale,
Ca sa-l aduc spre-ntampinare
Celor ce urcau pe munte,
Cu pas vioi mereu in frunte.

Sa fie si al meu luat
Si sa ma simt eliberat,
Din greul care ma vazui,
Aplecat in fata Lui.

Cand dadui de Adevar,
Cel Vegheator din slavi divine,
Se puse si ma intreba
-Tu de unde vi crestine?

Si porti deschise spre etern,
Au stat sa ma auda bine.
Din piept dorii sa spun atat
-Ca ma cunoaste si pe mine,

Acel ce pe o cruce sus,
Vazu suspinul si durerea,
Si sufletul Lui bun mi-a spus,
Ca o sa-mi lase mangaierea.

Cum eu taceam, si El se duse,
Din loc in loc si ma aduse,
Pana la tron sa ma primeasca,
Si jalba mea sa o citeasca.

Avui atunci o tresarire,
Cum stateam in-nmarmurire.
Dar cineva ma impinsese,
Spre Tatal ma ingheunchiase,

A mele fara de valoare,
Flori ce au tinut tot drumul.
Dar vazui ca ofilirea
Se facea cand sa-mi dau duhul.

Ca mai apoi sa ma ridice,
Acel ce sus a stat pe cruce,
O zi in soare si caldura,
Cu lovituri ce Il durura,
Ca pentru mine le facura.

Si trist, a mai pastrat o clipa,
Pe geana, lacrima de veghe.
Cand L-am vazut cat suferise,
L-am intrebat- "Samaritene?

De ce? si pentru vina mea?
Sau poate ca e altceva"?
Dar El, cum strabatuse cerul
Imi spuse, sa tin Adevarul,

Sa ma pornesc si sa-L ajung.
Iar azi sunt gata sa raspund,
De-a mea singura solie,
Ca vreau cu El in vesnicie.

Si -apoi, nu mai intrebase
-Cine esti tu si desteptase,
A soarelui raza pe mana,
Fugind ca se stia de vina.

Cum sa fac mai repejor,
Sa fiu si eu folositor,
Pana cand ma va vedea
Si sus la El ma va lua,

Cu-a inimii iubire mare,
Ce vreau sa-I dau cu adorare.
Dar, cine sunt sa imi raspunda,
Si glasul meu sa il auda?

Am primit apoi putere,
In noaptea sfanta de-nviere.
Si sa ma duc spre El doresc,
Pana cand am sa-L intalnesc.

Amin