text Poezii crestine

Chip

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Chip

În lumea umbrelor târzii,
Când noaptea se destramă,
Plutea pe cer cu chip oval,
Un bulgăr de aramă.

Sub umbra pală de măslin,
Înmuiată în tăciune,
Stătea un chip firav de Sfânt,
Plângând în rugăciune.

Vibra și vântul printre crengi,
Cântând o doină seacă,
Și-un frâu ținea amarul greu,
Ce nu-l lăsa să treacă.

De jos au încolțit fiori,
Și-o moarte ce-i păgână,
Lăsând pe chip firav și blând,
Iscălitura-i spână.

Un fir de iarbă tremurând,
Se-apleacă în tăcere,
Făcându-se părtaș și el,
La spaimă și durere.

Că într-o palmă i-a cuprins,
Un somn adânc de noapte...
Dormeau și umbrele târzii,
...Aleșii,-n altă parte...

Se aruncă către pământ,
A nopții rouă rece.
Fiorul morții insista,
Prin inimă a-i trece.

Broboane reci ca de cristal,
Udau fruntea senină,
Când ajutor cerea un chip,
Din stele, ca să vină.

Se-mbrățișau ca doi copii:
Vântul cu durerea,
Când după rugă se-așternu
Peste grădini, tăcerea.

Era pierdută-n licărit,
Și luna cea senilă.
Un chip ofta pentru-adormiți,
Plângându-le de milă.

În sânul nopții implorând,
Un chip, din nou Se-apleacă,
Privirea Sfântului ceresc,
De Dânsul să nu treacă.

În agonie Se zbătea,
O tâmplă tot mai tare...
Iar noapte parcă devenea,
Din ce în ce mai mare...

Plângea-n muțenie un cer,
Și-un chip ce-n rugă cere.
De sus, o lacrimă curgea
...O stea-n a sa cădere...

Se retrăgea ușor-apoi
Și bezna, ca o slugă,
Pe când un chip, încă plângea
Stăruitor, în rugă.

Viorel Balcan 18 februarie 2014




Cele mai recente resurse scrise - Paste

BIRUINTA-N INVIERE...
BIRUINTA-N INVIERE...Mai multă slavă, mai mult har,Decât Învierea sfântă,N-am cunoscut, n-are hotarNimic din ce cunoaștem încă.El viață lumii-ntregi a dat,Dând la o parte moartea,Ce biruise prin păca... Citeste mai mult >>
Sacrificiul Domnului
Sacrificiul DomnuluiPentru vina omuluiNu a fost deloc ușorA trecut prin mult fiorȘi-a cărat o cruce greaSă renunțe El puteaÎnsă s-a sacrificatDe iubire fiind mânatDacă Domnul nu mureaCine oare mai put... Citeste mai mult >>
Hristos A Înviat Mântuitorul Sfânt
Hristos A Înviat,Mântuitorul Sfânt.Ca să ne aducă Pace,Prin Divinul său Cuvânt.Isuse Împărat Ceresc,Moartea a învins.Lumina să fie aprinsă,Păcatul să fie stins.Hristos a Biruit,Răul a fost frânt.Ca să... Citeste mai mult >>
Har nemăsurat
Sus pe cruce la Calvar Dragostea S-a dat în dar Sânge Sfânt a fost vărsat Pentru al meu și-al tău păcat Spini și cuie eu i-am dat El în schimb m-a vindecat I-am dat murdăria mea M-a ‘mbracat în alb de... Citeste mai mult >>
Strigați Victorie!
Strigați Victorie! Isus a câștigat!Acolo la Golgota, pe Moarte a călcat!Dușmanul Său cel crunt a fost învins la cruceDe bunătatea Lui și dragostea Lui dulce.Isus a fost bătut, scuipat și biciuitDar El... Citeste mai mult >>
Eu sunt acela care Te-a trădat
Eu sunt acela care L-a trădat pe Domnul,Acela care mâna și-a întins cu El în blid,Eu sunt acela ce și-a vândut MântuitorulPe treizeci de arginți și un sărut timid.Eu sunt acela care L-a hulit și L-a b... Citeste mai mult >>
Golgota, șoapta Iubirii...
În depărtare, prin arșița cumplită, se zărește multă gloată...Alăturea de ea, merge un condamnat,Fără a rosti o vorbă, Își duce crucea-n spate,Iar de-L privești o clipă, duhul ți-e tulburat... !E plin... Citeste mai mult >>
Vânzătorule!!
Vânzătorule! !Alexandrina Tulics, Album Destine(referințe: Trădare)Celui care fură lumina dintre oameni,rupe respirațiile dintre cuvinte,ascunde înțelepciunea,înlocuind-o cu minciuni și plecări.Celui... Citeste mai mult >>
Porunca cea nouă
Răsună porunca cea nouăDin glasul atât de duios,De-atunci de când toţi uceniciiPriveau și-ascultau pe Hristos.Răsună cu-aceeaşi putereCuvântul ceresc pe pământ,Chemând la porunca cea nouăPe toţi credi... Citeste mai mult >>
Vestea naturii
Privesc spre zarea de lumină,Cu inima de farmec plinăPrivesc al păsărilor triluriCe melodii le ies din piepturi.Din Crângurile ‘nmiresmateCu mii de flori frumos turnateSe-nalță laude spre ceruri,Cântă... Citeste mai mult >>