Chip

Chip

În lumea umbrelor târzii,
Când noaptea se destramă,
Plutea pe cer cu chip oval,
Un bulgăr de aramă.

Sub umbra pală de măslin,
Înmuiată în tăciune,
Stătea un chip firav de Sfânt,
Plângând în rugăciune.

Vibra și vântul printre crengi,
Cântând o doină seacă,
Și-un frâu ținea amarul greu,
Ce nu-l lăsa să treacă.

De jos au încolțit fiori,
Și-o moarte ce-i păgână,
Lăsând pe chip firav și blând,
Iscălitura-i spână.

Un fir de iarbă tremurând,
Se-apleacă în tăcere,
Făcându-se părtaș și el,
La spaimă și durere.

Că într-o palmă i-a cuprins,
Un somn adânc de noapte...
Dormeau și umbrele târzii,
...Aleșii,-n altă parte...

Se aruncă către pământ,
A nopții rouă rece.
Fiorul morții insista,
Prin inimă a-i trece.

Broboane reci ca de cristal,
Udau fruntea senină,
Când ajutor cerea un chip,
Din stele, ca să vină.

Se-mbrățișau ca doi copii:
Vântul cu durerea,
Când după rugă se-așternu
Peste grădini, tăcerea.

Era pierdută-n licărit,
Și luna cea senilă.
Un chip ofta pentru-adormiți,
Plângându-le de milă.

În sânul nopții implorând,
Un chip, din nou Se-apleacă,
Privirea Sfântului ceresc,
De Dânsul să nu treacă.

În agonie Se zbătea,
O tâmplă tot mai tare...
Iar noapte parcă devenea,
Din ce în ce mai mare...

Plângea-n muțenie un cer,
Și-un chip ce-n rugă cere.
De sus, o lacrimă curgea
...O stea-n a sa cădere...

Se retrăgea ușor-apoi
Și bezna, ca o slugă,
Pe când un chip, încă plângea
Stăruitor, în rugă.

Viorel Balcan 18 februarie 2014